Freddie Moore, primul soț al actriței, a spus că va citi cât mai curând cartea în care ea dezvăluie că l-a înșelat înainte de nuntă După divorțul de Moore, Demi a format unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood cu Bruce Willis, cu care a fost căsătorită între 1987 și 2000 și cu care are trei fiice: Rumer (31 de ani), Scout (28 de ani) și Tallulah Belle (25 de ani).

Actrița s-a căsătorit apoi cu Ashton Kutcher. Despre ultimul ei soț, Demi Moore a avut numai cuvinte dure: a scris că a cedat după 20 de ani în care nu mai consumase alcool când Ashton i-a zis că el nu crede în alcoolism.


Totodată, Demi îl acuză că a presat-o să facă sex în trei. Ea susține că a cedat de dragul lui, fiindcă voia să-l facă să se distreze pe soțul ei mult mai tânăr, dar a fost o greșeală.

Actrița l-a criticat pe Kutcher pentru că a făcut-o de râs în 2009, când a postat pe o rețea de socializare o imagine cu ea în chiloți, pe vremea când erau căsătoriți. "Șșșt, nu mă spuneți nevestei", a scris el lângă poza în care se vedea posteriorul soției. Pentru Asjton a fost o glumă nevinovată, dar pe Demi poza aceea a făcut-o să se simtă prost.


Poza a fost făcută în Insulele Turks și Caicos, după nunta lui Bruce Willis cu Emma Heming. După ce a fost criticat atunci, Ashton s-a văzut nevoit să revină cu explicații: "Hai s-o luăm mai ușor. Erau niște bikini, nu chiloți, așa că oamenii pot fi induși în eroare. Ea îmi călca pantalonii. Sună ciudat, dar eram pe o plajă și ea purta bikini când îmi călca pantalonii! Am pozat-o și i-am cerut voie înainte să o arăt întregii lumi. Și pe urmă am și trimis-o. E un fund mișto - un fund chiar mișto. Iar lumea l-a văzut. Cam asta vezi și pe plajă", s-a apărat actorul.


După apariția cărții, Ashton a scris pe Twitter că, de dragul soției lui, Mila Kunis și al celor doi copii, Wyatt (patru ani) și Dimitri (doi ani), se abține să facă vreun comentariu sarcastic.

Demi Moore s-a căsătorit cu Ashton Kutcher în 2005, când ea avea 42 de ani iar el - 27. Cei doi s-au despărţit în noiembrie 2011, punând capăt unei căsnicii care a durat şase ani, după ce o femeie din San Diego a dezvăluit în presă faptul că a avut o aventură cu Kutcher. Divorţul lor a fost finalizat în 2013.


Devastată de acest episod, actrița și-a regăsit cu greu echilibrul interior, dar nu a mai început o relaţie.


Foto: Daily Mail, Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro