Demi Moore se ţine bine: Vedeta arată impecabil în costum de baie, la 52 de ani
Într-o fotografie postată pe Instagram de fiica sa, Tallulah, actriţa americană demonstrează că silueta ei sfidează trecerea timpului.
Demi Moore a trecut cu brio peste problemele sentimentale care au dezechilibrat-o, reuşind să-şi regăsească puterea de a zâmbi, dar şi forma fizică optimă. Poza publicată la sfârşitul săptămânii trecute, pe Instagram, de fiica ei, o arată pe vedeta americană în costum de baie,
cu o siluetă de invidiat.
Cu un costum de baie din două piese, Demi Moore pare mai tânără cu 20 de ani. Încadrată de fiicele ei, ea a pozat stând într-un picior, pe marginea piscinei, cu ochelari de soare şi zâmbind, semn că zilele în care se simţea nefericită după ce a fost părăsită de Ashton Kutcher au rămas în urmă.
În imagine se remarcă picioarele bine lucrate ale actriţei, în timp ce Tallulah o ţine cu mâna de şold, iar fiica mai mare, Scout (23 de ani), cu un costum de baie albastru, arată că a avut ce moşteni de la ea, scrie Daily Mail.
Silueta se numără printre preocupările de bază ale actriţei americane, care urmează disciplinată un program consistent de exerciţii fizice şi o dietă strictă. În 1996, când filma pentru "Striptease", regimul ei includea alergări pe plajă şi yoga, iar Demi îşi monitoriza zilnic greutatea, notează ziarul britanic. În plus, ea a urmat lecţii de dans la bară, care au ajutat-o "să-şi sculpteze" silueta.
Un an mai târziu, când a filmat pentru "G.I. Jane", antrenorul ei, Gregory Joujon-Roche, spunea că vedeta a slăbit alergând 10 kilometri în fiecare zi. "Vrea să-şi menţină braţele şi abdomenul tonifiate", a declarat acesta pentru revista People.