Diana Ştirbu, instructor internaţional de kangoo jumps, s-a întors din tabăra de slăbit „Bye Bye Belly Camp“ cu rezultate miraculoase: participanţii au slăbit până la cinci kilograme în doar o săptămână de antrenamente riguroase şi alimentaţie sănătoasă. 30 de persoane din toate colţurile ţării, din oraşe precum Craiova, Timişoara sau Buzău, au urmat îndeaproape programul: funcţional training, kangoo jumps, aqua gym şi trasee de munte.
„Combinaţiile de exerciiţii sunt de fapt secretele binecunoscutului program de slăbit 'Bye Bye Belly'. Am ţinut seminarii despre cum trebuie combinate alimentele, am făcut stretching pe munte, am lucrat intens, dar ne-am şi distrat. Am jucat cărţi, rummy, am sărit coarda, ne-am pus poze pe Facebook, participanţii au rămas prieteni şi au stabilit că se vor revedea în următoarea tabără de slăbit“, povesteşte Diana Ştirbu.
Febra musculară, lipsa dulciurilor, a carbohidraţilor, a sucurilor şi a făinoaselor, nu i-a făcut pe participanţi să renunţe la programul de slăbit.
Următoarea tabără de slăbit 'Bye Bye Belly Camp' organizată de Diana Ştirbu va avea loc în luna august: “Voi alege ca şi până acum o zonă mai puţin accesibilă, ferită de tentaţii, mai izolată, unde vom putea să ţinem programul nostru riguros, dar cu rezultate miraculoase. Până atunci, mai multe detalii din aventura noastră recentă şi fotografii puteţi găsi pe dianastirbu.ro”.