Dosar Eva. 10 celebrități din România care au ajuns la spital în 2012
Vedeta a fost internată luni, la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, unde a fost adusă cu o ambulanţă SMURD.
Potrivit surselor citate, Oana Zăvoranu era intubată când a fost adusă la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Familia Oanei Zăvoranu a solicitat spitalului să nu dea informaţii despre starea de sănătate a acesteia.
Tabloidele au scris că vedeta în vârstă de 39 de ani ar fi încercat să se sinucidă înghițind un pumn de somnifere. Ea a intrat în comă, iar medicii de pe ambulanţă au încercat să-i acorde primul ajutor, la locuința sa, dar fără succes, astfel că au decis să o transporte la spital.
Vedeta a părăsit apoi spitalul în condiții neclare, după ce prietenul ei, Răzvan Dumitrescu, a declarat că ar fi semnat o declarație pe proprie răspundere pentru externare.
Miercuri seară, surpriză! În jurul orei 23.30, Oana Zăvoranu a fost scoasă din nou din casă pe targă, înfofolită în pătură, cu ochelari de soare la ochi şi cu faţa acoperită. Vedeta a fost dusă la o unitate medicală privată cu tot tam-tamul de rigoare. "Oana nu a vrut aseară să rămână în spital. Nu-i plăcea la Terapie Intensivă, cu oameni bolnavi. Aerul îi face bine, nu e nimic grav că am dus-o din nou la spital. Ea e foarte deshidratată. Am încercat să fac din camera ei un mic spital, dar nu s-a putut. Ea e lucidă, vorbeşte cu mine. mi-ar plăcea să rămână în spital. Nu-i place să fie văzută pe targă. Nu s-a întâmplat nimic grav. Doar pentru că e o ambulanţă în faţa casei, asta nu înseamnă că e grav. O ambulanţă privată poate fi chemată şi doar pentru transport", a spus Răzvan, care a intervenit telefonic la Cancan TV. "O doare foarte tare capul. Trebuie să-şi facă o radiografie cervicală cât mai repede", a mai spus el.
Oana Zăvoranu a mai fost internată în spital și în luna noiembrie. "Oanei i s-a făcut rău din cauza sinuzitei. Are stări de vomă, are o răceală puternică și pur și simplu i s-a facut rău. A chemat ambulanța pentru că nu a mai suportat durerea. Ea are oroare de spitale, așa că așteptăm să vedem care este diagnosticul medicului. E groaznic pentru mine să știu că fiica mea nu este bine", declara atunci mama vedetei, citată de WOWbiz.ro.