EXCLUSIV Anca Martin, astrolog Antena 1: „În anul 2014 trebuie să fim serioşi şi responsabili“
Divertisment · Vedete / De Iulian Ioncea, 01.01.2014

Anca Martin, tânăra care ne spune horoscopul în fiecare dimineaţă la Antena 1, a devenit rapid cunoscută, ajungând poate unul dintre cei mai mediatizaţi astrologi din România.

Tânăra de la „Neatza cu Răzvan & Dani“ a acceptat să ne răspundă, cu ocazia noului an, la câteva întrebări legate de pasiunea ei pentru astrologie, dar ne-a spus şi cum va fi anul 2014.

eva.ro: De unde ai pasiunea pentru astrologie?

Anca Martin: Apetitul pentru studiul astrologic l-am descoperit prin intermediul unui prieten bun, pasionat la rândul lui, atunci când mi-a ridicat pentru prima dată astrograma. Mi s-a părut fascinantă şi misterioasă şi, curioasă din fire fiind, am vrut să mi-o interpretez singură. Aşa a pornit totul...



Cum ai ajuns să colaborezi cu cei de la „Neatza cu Răzvan & Dani“?

Printr-un simplu telefon şi o invitaţie la interviu. Se întâmpla acum două veri, când proiectului „DimiNeatza cu Ruxandra şi Marian“ îi lipsea astrologul de serviciu.

Cum te înţelegi cu cei din echipă? Cine îţi este mai apropiat?

Pe platou, dar şi dincolo de el, suntem toţi o mare familie. Ne bucurăm împreună, ne ciondănim, ne împăcăm... Este o atmosferă lejeră şi veselă care transcede, cred eu, micul ecran.


Cel mai mult m-am apropiat de Flavia. Este o fire jovială, efervescentă şi extrem de pozitivă. Mă binedispune de fiecare dată.

Oamenii au vrut întotdeauna să-şi afle viitorul. Putem să facem acest lucru?

Astrologia nu prezice viitorul sau nu o face în modul în care am fi tentaţi să credem. Tehnicile predictive astrologice precum tranzitele, progresiile sau revoluţiile solare oferă predispoziţii. Până la urmă, astrele predispun şi omul dispune.

Există persoane care nu cred în astrologie. Ce le poţi spune acestora?


Astrologia este judecată de publicul larg doar prin prisma horoscopului regăsit în ziare sau în cadrul emisiunilor TV. În schimb, astrologia este mult mai complexă decât atât. Se bazează pe informaţii clare, are principii solide şi incorporează, pe lângă astronomie, ramuri diverse precum psihologia, psihoterapia, simbolistica şi mitologia.



Cât de mult contează compatibilitatea zodiacală în dragoste?

Compatibilităţile zodiacale regăsite pe site-uri de profil sau în reviste se bazează doar pe semnul de naştere al nativului şi nu ar trebui considerate litera de lege. În schimb, dacă se face un studiu astrologic profesionist între două persoane, ca sinastria sau harta compusă, se observă clar unde cei doi parteneri sunt deficitari şi în ce mod se pot ajuta unul pe celălalt, atât pentru a evoula personal, cât şi pentru a-şi consolida relaţia.



Există vreo legătură sau vreo asemănare între persoanele cu aceeaşi dată de naştere?

Nu. Diferenţa o fac ora şi localitatea naşterii. Nici chiar gemenii, născuţi la câteva minute diferenţă unul de celălalt, nu au o astrogramă similară. O analiză aprofundată poate releva discrepanţe majore între cei doi, care-i diferenţiază şi îi particularizează.

Cum va fi începutul anului 2014, din punct de vedere astrologic?

Întâmpinăm noul an pe un marcaj puternic al semnelor de Pământ prin retrogradarea lui Venus în Capricorn şi ingresul lui Mercur în acelaşi semn. Suntem încurajaţi să ne reevaluăm relaţiile cărora le-am pus bazele anul acesta, să avem intenţii serioase şi constructive şi să dăm dovadă de seriozitate şi responsabilitate.

Care sunt previziunile marcante pentru România?

Tranzitul lui Saturn în Scorpion început în octombrie 2013 activează pe astrograma României casa a V-a, care rămâne susceptibila schimbărilor până în luna martie a anului 2014. În astrologia mondială, tranzitul lui Saturn în această casă poate ridica probleme sociale serioase. Se pune sub semnul întrebării calitatea educaţiei, se încordează relaţiile cu diplomaţii sau ambasadorii altor state în România.

Mai mult, ies la iveală nereguli legate de administrarea bugetului, mai ales în cazul cheltuielilor, multe dintre acestea putând fi evitate. Suntem puşi faţă în faţă ca ţară cu propriile noastre temeri, frustrări şi lipsuri tocmai pentru a găsi modalitatea de a ne redresa pe direcţia potrivită.

Îţi doreşti să te reprofilezi? Te vezi făcând şi altceva?

Cel puţin momentan, nu văd de ce m-aş orienta către alt domeniu. Îmi place şi mă inspiră ceea ce fac şi cred că sunt pe drumul cel bun.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro