După terminarea show-ului „Dansez pentru tine“, de la Pro TV, Roxana Ionescu a anunţat că se va muta împreună cu George, partenerul ei de dans.
Aşa cum era de aşteptat, tabloidele au speculat imediat că cei doi formează un cuplu şi de aceea doresc să locuiască împreună. Roxana Ionescu a făcut lumină în acest caz, prin intermediul unui interviu acordat în exclusivitate site-ului nostru.
eva.ro: Cum ai sărbătorit faptul că ai reuşit să câştigi show-ul „Dansez pentru tine“?
Roxana Ionescu: Prima dată, am sărbătorit alături de toţi concurenţii şi de colegii mei din Buftea, iar apoi am mai sărbătorit o dată, alături de colegii de la birou, la munte.
Monica Davidescu v-a felicitat pentru succes?
Ne-a felicitat şi a fost alături de noi pe tot parcursul concursului.
Când şi cum ţi-a venit ideea de a te muta împreună cu George?
Imediat după ce am aflat toată povestea lui de viaţă, m-am gândit că ar fi cel mai frumos lucru pe care aş putea să-l fac în preajma Sărbătorilor pentru el.
Ai spus că îl vezi pe George ca pe un frate, dar lumea speculează că aveţi o relaţie. Crezi că ţi-ar putea deveni iubit?
Nu mi-ar putea fi iubit şi nu m-am aşteptat la astfel de speculaţii, când tot ce am făcut a fost un gest frumos, faţă de un om care are nevoie de prieteni în jurul lui.
Cum arată bărbatul ideal pentru tine?
Nu există un tipar. Când o să apară, vă anunţ.
Probabil că multă lume te ştie ca fiind „Mama Natură“, nu Roxana Ionescu. Ai sau ai avut şi o altă poreclă?
Nu am avut o poreclă. „Mama Natură“ era numele unui personaj din show-ul „Ciao Darwin“ şi se pare că aşa am fost percepută de public.
Te vei reprofila, vei deveni dansatoare?
Mie îmi place foarte mult să dansez şi sunt sigură că mă veţi mai vedea dansând.
Ce planuri de viitor ai şi ce îţi doreşti de la noul an?
Mă voi axa foarte mult pe job. Din vara acestui an fac parte din echipa de marketing a unei companii producătoare de băuturi alcoolice şi va trebui să recuperez ce am pierdut în perioada concursului. În rest, îmi doresc ca noul an să fie cel puţin la fel de bun ca 2012.