După două căsnicii nereușite, Richard Gere și-a găsit fericirea
După ce s-a căsătorit cu Alejandra, starul a povestit pentru revista Hello! cum a fost nunta şi cum a cunoscut-o pe cea care i-a devenit soție. "Sunt cel mai fericit om din Univers. Cum aş putea să nu fiu?", a spus Gere. Cei doi s-au cunoscut în 2014, când actorul a stat la un hotel pe care familia Silva îl deţine în Positano, Italia. Alejandra a dezvăluit că Richard i-a trimis flori până când ea a fost de acord să se întâlnească cu el. Totodată, actorul a compus câteva cântece pentru ea. "Un prieten ne-a făcut cunoştinţă, ne-am uitat unul la altul şi am simţit o legătură puternică. Nu ne-am putut opri să ne uităm unul la celălalt toată noaptea şi de atunci am fost nedespărţiţi", a dezvăluit soţia actorului.


De profesie publicistă, Alejandra este marea dragoste pe care Richard Gere o tot căuta de câţiva ani. Tânără, foarte frumoasă, inteligentă şi stilată, ea a studiat la Leweston School din Dorset, Kent (Anglia) şi face parte din elita intelectuală madrilenă.

Alejandra Silva este o activistă care militează pentru sprijinirea oamenilor străzii din ţara sa, Spania. Fundaţia ei a găzduit o ecranizare a filmului lui Gere "The Dinner", în 2017.

La rândul lui, actorul şi activistul american susţine cauza Fundaţiei RAIS, înfiinţată de Alejandra Silva. În timpul unei vizite la Madrid, Gere a avut o intervenţie în faţa Senatului spaniol pentru a denunţa situaţia acestor persoane defavorizate şi a face cunoscută activitatea Fundaţiei RAIS.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro