Frumuseţe de vedetă: Cristina Spătar îţi dezvăluie cum să ai un corp de invidiat
Divertisment · Vedete / De Iulian Ioncea, 15.02.2014

Vedetele au mare grijă de aspectul lor fizic, însă multe ţin secrete trucurile pe care le urmează pentru a arăta atât de bine.

Cântăreaţa Cristina Spătar, care a revenit recent în industria muzicală, cu melodia „Zâmbesc“, a acceptat însă să le dezvăluie cititoarelor eva.ro cum reuşeşte să îşi menţină silueta şi cum îşi îngrijeşte tenul sau părul.

eva.ro: Cum reuşesti să te menţii în formă?

Cristina Spătar: Fac sport în fiecare zi, excepţie făcând duminica. Apoi, am mare grijă la ce mănânc. Nu fac excese, nu beau, nu fumez, nu mănânc dulciuri decât foarte rar.

Ai ţinut vreodată o dietă? Ce a dat rezultate în cazul tău?



Regimul disociat funcţionează cel mai bine în cazul meu. Aşa am reuşit să scap de cele 17 kilograme puse la fiecare sarcină.

Cât de des mergi la sala de fitness sau aerobic?

Am transformat mansarda casei în sală de fitness. Am toate aparatele necesare, de trei ori pe săptămână vine un antrenor care mă ajută să lucrez corect şi susţinut, iar două zile fac 45 de minute bandă. Sunt foarte conştiincioasă.

Care sunt activităţile tale fizice preferate?

În afară de sală, fac jogging. Abia aştept să se mai încălzească afară, să scăpăm de zăpadă şi să încep din nou să alerg cu prietena mea, Mihaela Gurău, o cântăreaţă de muzică populară foarte apreciată.


Care este cel mai nonconformist truc de înfrumuseţare pe care îl foloseşti?

Crioterapia. Apelez pentru asta la Anca, cumnata Mihaelei Rădulescu. Nu cred că mai e o terapie nonconformistă. Dar, chiar funcţionează şi are efect imediat asupra pielii. Recomand cu încredere.

Ce „regulă de aur“ ai în ceea ce priveşte îngrijirea părului?

După sarcină, mi-a căzut foarte rău părul, aşa că am fost nevoită să iau măsuri serioase. Am luat vitamine pentru păr, am folosit fiole speciale pentru îngrijirea părului şi a dat rezultate incredibile tratamentul cu petrol de la Gerovital.


Cum îţi menţii părul sănătos şi strălucitor?

În primul rând, încerc să stau cât mai departe de placă şi de ondulator. Nu am renunţat nici acum la tratamentul cu petrol. Face minuni.

Ce remedii cosmetice şi măşti pentru păr sau ten făcute în casă foloseşti?

Pentru ten folosesc doar creme profesionale foarte bune, iar pentru păr, din când în când, fac celebra mască din gălbenuş de ou şi ulei de măsline.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro