Vedeta a plătit peste 5 milioane de dolari pentru un apartament modern în Malibu, situat pe malul Pacificului.
"Wonder Woman 1984" a reușit să obțină încasări de 85 de milioane de dolari pe plan mondial, în ciuda pandemiei de coronavirus, dovadă că Gal Gadot face toţi banii, la propriu şi la figurat. Iar un asemenea succes merita marcat într-o manieră grandioasă: exact aşa este apartamentul pe care actriţa israeliană l-a cumpărat cu cinci milioane de dolari pe malul Pacificului, în Malibu, California.Cu o suprafaţă utilă de aproape 185 de metri pătraţi, penthouse-ul are două dormitoare, trei băi şi o panoramă splendidă spre ocean. Locuința i-a aparţinut filantropistei thailandeze Bui Simon, desemnată Miss Universe 1988 și căsătorită cu dezvoltatorul imobiliar Herbert Simon. Aceasta a cumpărat apartamentul cu doar 850.000 de dolari în 1994, scrie Variety.
Priveliște de vis și intimitate
Excelent poziţionată, într-un impobil situat într-una dintre cele mai idicile şi mai liniştite zone, locuința se află şi în apropierea celor mai bune restaurante din Malibu. În clădirea respectivă mai există trei apartamente similare, însă acestea nu sunt deținute de celebrități.
Descrisă drept "senzaţional de idilică", proprietatea are o curte interioară spaţioasă şi acces la plajă fără ca vreun vecin să îi tulbure vedetei în vârstă de 35 de ani viaţa privată.
În interior predomină albul pereților și culoarea deschisă a podelei din lemn, o combinație cromatică foarte potrivită cu zona de litoral care dă senzația de spațiu și libertate.
Livingul imens are șemineu și un perete exterior întreg compus din mai multe ferestre mari, din tavan până la podea, care oferă o perspectivă amplă spre ocean. Priveliștea poate fi admirată și din balconul spațios. Din living se ajunge în zona de luat masa și în bucătăria cu toate dotările moderne.
Podelele dormitoarelor sunt acoperite integral cu carpete lucrate manual. Dormitorul principal are două băi, una dintre acestea cu duș și bideu.
Locul perfect pentru vacanțe
Casa din Malibu este locul perfect în care Gadot și soțul ei, Yaron Varsano se pot relaxa împreună cu cele două fiice în weekenduri și în vacanțe, notează Daily Mail.
Conform Variety, Gadot va plăti 1.240 de dolari pe lună în sistem HOA (asociație de proprietari privată constituită de un dezvoltator imobiliar în scopul comercializării, administrării și vânzării de case și loturi într-un cartier rezidențial) pentru a sta aici în timpul vacanțelor.
Citește și: Povestea de dragoste dintre Kim Kardashian și Kanye West s-a sfârșit. Divorțul este iminent
Apartamentul din Malibu este una dintre cele trei proprietăți imobiliare pe care care le dețin Gal Gadot și soțul ei. Căsătoriți din 2008, cei doi locuiesc într-o vilă în valoare de 5,6 de dolari din Hollywood Hills și mai au o casă în Israel.
Foto: Hepta