Întoarcerea lui Florin Călinescu. 5 momente care i-au marcat viaţa
Divertisment · Vedete / 02.10.2012

Actorul Florin Călinescu va reveni pe micile ecrane la 3 octombrie, în cadrul serialului de comedie „Tanti Florica“.

Florin Călinescu o va interpreta chiar pe Tanti Florica, o femeie puternică, plină de viaţă şi băgăcioasă. „Faptul că interpretezi un rol de femeie te obligă din când în când să vezi lucrurile mai în profunzime şi să încerci să înţelegi mai bine sentimentele unei femei singure, care are o casă de întreţinut“, a declarat actorul.

Ironia sorţii face ca viaţa reală a lui Călinescu să semene cu cea a rolului pe care îl interpretează, deoarece şi el este un tată singur, care trebuie să-şi întreţină casa şi familia.

„Sunt şi mamă, şi tată. Şi este foarte greu“, spunea Florin Călinescu în urmă cu doi ani.

Fiul său s-a sinucis

Cu toate că se vorbea de mult de filmările şi lansarea noului serial, a fost o perioadă în care se credea că „Tanti Florica“ nu va mai fi difuzat de Pro TV. Se ajunseze la această ipoteză în luna aprilie a acestui an, atunci când fiul cel mic al lui Florin Călinescu, Luca, în vârstă de 24 de ani, s-a sinucis în capitala Cehiei.

Luca se afla la Praga pentru a filma un scurt metraj, el fiind asistent de producţie şi student la „John Moores University" din Liverpool, unde studia filmul. Cu toate că era implicat în cel mai important proiect din viaţa sa, fiul lui Florin Călinescu era depresiv, acesta fiind principalul motiv pentru care a ales să-şi pună capăt zilelor.


Florin Călinescu a fost nevoit atunci să întrerupă înregistrările pentru noul serial, dar a revenit pe platourile de filmare la mijlocul lunii iunie. „Îmi place acest proiect şi îmi doresc să-l duc la bun sfârşit, mai ales pentru că de Pro TV mă leagă o colaborare veche, pe care am început-o încă din 1995“, spunea atunci Călinescu.

Actorul a avut puterea de a reveni la filmări şi datorită celuilalt fiu al său, Petru, care după moartea lui Luca a fost aproape permanent în preajma lui Florin Călinescu. Petru a stat alături de tatăl său inclusiv la filmările pentru „Tanti Florica“, acest gest demonstrând că relaţia dintre cei doi este mai strânsă ca niciodată.

Luca Călinescu (în dreapta), alături de fratele său Petru (stânga)

Ana Maria Călinescu a avut cancer


Pierderea fiului cel mic nu a fost singura dramă trăită de Florin Călinescu, ci cea mai recentă. Actorul a pierdut-o, în anul 2005, şi pe soţia sa, Ana Maria, care a murit după o luptă împotriva cancerului.

Cei doi au fost căsătoriţi timp de 27 de ani şi au jucat împreună, de la sfârşitul anilor '80 şi până în anul 1996, la Teatrul Mic. Povestea lor a fost una furtunoasă, fiind doi tineri care s-au iubit foarte mult şi care s-au dedicat complet unul altuia.



Părinţii au pierdut lupta împotriva cancerului

De parcă dramele amintite mai sus nu ar fi fost destule, Florin Călinescu a fost nevoit să-şi ducă, într-un interval de doar două luni, ambii părinţi la cimitir. Volina, mama actorului, a murit în Săptămâna Mare a Paştelui, fiind răpusă de cancer, iar la aproximativ 60 de zile de la moartea ei, şi Ion, tatăl lui Florin Călinescu, a încetat din viaţă, fiind bolnav tot de cancer. Ambele drame au avut loc în anul 2010.

Prima lui fetiţă s-a născut cu o boală incurabilă

Pe lângă moartea soţiei, a părinţilor şi a fiului cel mic, Florin Călinescu a mai trăit o dramă, în urmă cu peste 20 de ani. Atunci, actorul şi-a pierdut primul copil, o fetiţă care a murit la doar cinci luni de la naştere, din cauza unei boli incurabile.

Revine pentru a patra oară la Media Pro

Acum, când speră că viaţa lui va fi liniştită şi lipsită de drame, Florin Călinescu revine în Pro TV, televiziunea datorită căreia a devenit unul dintre cei mai importanţi oameni din media românească.

Actorul nu a făcut parte din echipa Media Pro atunci când s-a lansat televiziunea Pro TV, însă odată ajuns la postul deţinut de Adrian Sârbu, a avut un succes de necrezut.

Florin Călinescu a moderat emisiuni precum  „Te uiţi şi câştigi" şi „Chestiunea Zilei", în cadrul cărora au apărut şi celebrele replici „Floriiiiin Călinescu" şi „Cu mânuţele astea două...". El a devenit foarte cunoscut între anii 1996 şi 2000, atunci când era realizatorul emisiunii „Chestiunea Zilei“, difuzată în prime-time.

În anul 2001 a părăsit postul Pro TV, alegând funcţia de director general al postului Tele 7abc, care era în plină restructurare. În anul 2003 revine la Media Pro, unde realizează emisiunea „Procesul Etapei“, însă în anul 2004 părăseşte din nou trustul.

Se întoarce în Pro TV în anul 2007, dar după un an pleacă din nou, deoarece a candidat la alegerile parlamentare din partea Partidului Naţional Liberal, în colegiul nr. 4 din Argeş, pentru un fotoliu de senator. A pierdut alegerile şi ulterior a plecat din PNL.. În această toamnă, Florin Călinescu ajunge pentru a patra la Media Pro.

Actorul născut în anul 1956 a intrat în media la începutul anilor '90, cu emisiunea „Duminicile celor singuri“, de la Radio Pro FM. Mai mult, el a jucat în peste 10 filme, printre care „Filantropica“, „Băieţi buni“ şi „Asfalt Tango“.

([email protected])

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro