Tom Cruise s-a pozat alături de câştigătorul premiului BAFTA pentru cel mai bun actor, Leonardo DiCaprio. Dar parcă nu era zâmbetul lui
Chipul modificat al actorului a devenit sursă de ironii pe Twitter în contextul în care actorul american se află în negocieri avansate pentru a juca într-un nou film din franciza "Mumia/ The Mummy", el fiind în fruntea listei de actori avuţi în vedere pentru a interpreta rolul principal, au dezvăluit producătorii de la studiourile Universal, citaţi de publicaţia The Hollywood Reporter.
Deşi nu se cunosc deocamdată foarte multe detalii despre acest proiect cinematografic, publicaţia citată de Mediafax afirmă că Alex Kurtzman, scenaristul francizei "Transformers", a fost angajat pentru a regiza şi produce noul film din seria "Mumia". Acţiunea din acest film se va desfăşura în prezent şi va include personaje noi.
Actorul Brendan Fraser a fost protagonistul primului film din seria "Mumia", lansat în 1999, şi a jucat apoi în cele două continuări ale sale - "The Mummy Returns" şi "The Mummy: Tomb of the Dragon Emperor". Noul film din franciza "Mumia" va fi lansat pe marile ecrane în 2017.
Tom Cruise este unul dintre cei mai cunoscuţi actori de film de la Hollywood. Pe lângă hiturile de box-office, precum cele din seria "Misiune: Imposibilă", Cruise are în palmares şi filme îndreptate spre cinematograful de artă: "Magnolia" (1999), "Cu ochii larg închişi/ Eyes Wide Shut", ultimul film al lui Stanley Kubrick (1999), şi "Deschide ochii/ Vanilla Sky" (2001), notează Mediafax. În iunie 2014, Tom Cruise a jucat în filmul SF "Edge of Tomorrow: Prizonier în timp 3D".
Foto: Hepta