Legendara actriță recunoaște că o apucă plânsul când se gândește că se apropie de capătul vieții. Dar, spune ea, bătrânețea are și unele avantaje.
La 76 de ani, actrița americană se teme de trecerea timpului. Într-un mesaj emoționant, pe care l-a publicat pe blogul ei, Jane Fonda mărturisește că izbucnește deseori în plâns atunci când se gândește la moarte. "M-am tot gândit cum de-mi tot dau lacrimile. Simt că așa trebuie să fie, cu trecerea timpului. E uimitor cât de mult am ajuns să mă tem de timp și de cât de puțin mi-a mai rămas; cât de mult este în urma mea și totul a devenit atât de prețios", a scris vedeta.
Deși nu neagă că vârsta ei o sperie, Jane Fonda crede că bătrânețea are și avantaje: "Sunt capabilă să apreciez frumusețea în orice lucru mărunt mai mult decât atunci când eram tânără, poate pentru că acum sunt mai atentă la așa ceva. Simt că fac parte din orice. Sunt supersensibilă la bucuria și la durerea oamenilor. Sufăr pentru copiii nedoriți din toată lumea, pentru urșii polari și elefanți, pentru fluturii monarh, delfini, gorile și cimpanzei", a explicat celebra actriță.
Ea a povestit și cel mai recent moment care a emoționat-o. S-a întâmplat duminică, acasă la prietena ei, actrița Kerry Washington, unde aceasta a organizat o petrecere tradițională a gravidelor. "E însărcinată în șapte luni și arată superb", a scris Jane. "A fost o petrecere minunată, iar oaspeții au fost rugați să intre într-o cabină foto și să facă fiecare câte șase poze care apoi au fost montate pe o hârtie neagră, pe care trebuia să scrie un mesaj. Am semnat pe un scutec (am acris <<Sper ca totul să meargă brici!>>) și am semnat toți cu amprenta pe desenul unui copac - Habar n-aveam că există atâtea moduri drăguțe de a celebra un eveniment și de a lăsa amintiri pentru mamă și copil."
Deși a fost un moment foarte plăcut, actrița a avut o reacție neașteptată. "N-o văzusem pe Kerry de când e însărcinată și când i-am zărit burtica minunată, am început să plâng. Apoi mama lui Kerry a început să vorbească despre cum e să crești un copil și să fii o persoană fericită și împlinită, urându-ne toate cele bune lui Kerry și celorlalți. Și din nou am început să plâng (nu pentru că doream să mă întorc înapoi în timp și să-mi cresc din nou copiii cu mai mult drag), ci pentru că vorbele ei m-au mișcat"
"Am devenit foarte sensibilă la lucrurile drăguțe, cum ar fi burtica lui Kerry Washington și cuvintele mamei sale. Poate pentru că sunt mai în vârstă, inima mea e mai deschisă, ca o plasă care prinde toate lucrurile care contează", a adăugat Jane.
Actrița a glumit că a devenit atât de plângăcioasă, încât ar trebui să folosească numai machiaj rezistent la apă, scrie cotidianul britanic Daily Mail.
Jane Fonda a revenit pe marile ecrane în 2005, după o pauză de 15 ani, şi a jucat recent în serialul "Redacţia/ The Neewroom". De asemenea, aceasta a interpretat-o pe Nancy Regan, văduva fostului preşedinte american Ronald Reagan, în filmul regizat de Lee Daniels, "The Butler".
Actriţa americană a debutat în 1960 în comedia "Nevasta baschetbalistului/ Tall Story", dar a fost apreciată în 1969 în drama "Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?/ They Shoot Horses, Don't they", pentru care a primit şi prima ei nominalizare la Oscar.
Ea a jucat în peste 40 de filme şi a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în 1978, pentru rolul din "Întoarcerea acasă/ Coming Home", şi în 1971, pentru partitura din "Klute".
Vedeta a recunoscut că a apelat la operaţii estetice pentru a-şi păstra frumuseţea. Ea şi-a făcut un implant la sâni în anii '70 şi mai multe operaţii la bărbie, gât şi ochi, în 2011.
Din 1982 până în prezent, a lansat 25 de materiale pentru fitness iar în 2012 a declarat că activitatea fizică este cheia menţinerii sănătăţii la orice vârstă.
Jane Fonda este cunoscută şi ca activist politic, ea protestând faţă de războiul din Vietnam în anul 1970.
Actriţa americană a fost căsătorită cu regizorul francez Roger Vadim, cu care s-a măritat în 1965. Acesta era cunoscut pentru preferinţele sale pentru femei tinere, dar nici Jane Fonda nu s-a lăsat mai prejos. Ea a avut numeroase aventuri extraconjugale, pe care i le relata apoi soţului ei. Chiar şi înainte de căsătoria cu Roger Vadim, viaţa sexuală a actriţei a fost extrem de tumultoasă, notează Mediafax. Aceasta i-a spus la un moment dat unei profesoare că până la vârsta de 24 de ani a avut relaţii sexuale cu atât de mulţi bărbaţi încât le-a pierdut şirul.
După divorţul de Roger Vadim, Jane Fonda s-a căsătorit, în 1973, cu activistul Tom Hayden, de care s-a despărţit în 1989. În 1991, ea s-a măritat pentru a treia oară cu fondatorul CNN, Ted Turner, de care a divorţat în 2001.
Foto: AFP/Mediafax, Hepta