Starul în vârstă de 38 de ani a fost fotografiat în timp ce flirta cu o colegă atrăgătoare.
După muncă, merge și puțină distracție, dar în cazul lui Justin Timberlake situația a cam scăpat de sub control și ar putea să-i ruineze căsnicia. Cântărețul căsătorit cu actrița Jessica Biel (37 de ani), cu care are un băiat de patru ani, Silas, a fost fotografiat în timp ce flirta cu o colegă atrăgătoare.
După apariția imaginilor în presă, Timberlake va avea de dat explicații acasă pentru scenele petrecute într-un balcon al barului The Absinthe House din New Orleans. Tânăra cu care artistul a fost surprins în ipostaze romantice se numește Alisha Wainwright și are 30 de ani.
Gesturi fără echivoc
Imaginile au fost realizate aproape de miezul nopții. Starul stătea într-un colț al balconului, avea o șapcă trasă pe ochi și era destul de amețit de alcool. Gesturile sale sunt fără echivoc: la un moment dat, bruneta îmbrăcată cu o rochie verde mulată s-a așezat lângă el și și-a pus mâna stângă pe piciorul lui. Apoi Justin i-a apucat mâna cu ambele palme.
Alisha Wainwright a stat cu Timberlake cam 40 de minute, apoi au părăsit împreună balconul. Martorii au declarat că ei au plecat din local la vreo jumătate de oră după miezul nopții.
O sursă a declarat pentru Daily Mail că Justin și Alisha au ieșit cu un grup de colegi din distribuția filmului "Palmer". "Nu s-a întâmplat nimic", au susținut aceștia.
Dar altă persoană susține contrariul: "La un moment dat, el i-a apucat mâna și i-a ținut-o pe piciorul lui. Apoi și-a pus amândouă palmele peste a ei și se juca cu mâna ei."
Cei doi lucrează în prezent pentru un film, "Palmer", o dramă având ca temă fotbalul, relatează Daily Mail. Artistul interpretează în "Palmer" un star al fotbalului la nivel de colegiu, Eddie Hayes, care încearcă să-și refacă viața după ce a ieșit din închisoare. Alisha o interpretează pe Maggie Hayes, o profesoară care începe o relație cu Eddie.
Potrivit Daily Mail, starul nu purta verigheta, cu care a fost însă văzut pe mână la începutul săptămânii.
Justin Timberlake este căsătorit de șapte ani cu Jessica Biel. Fostul membru al trupei NYSNC și actrița americană sunt împreună din 2007 și și-au unit destinele în octombrie 2012. Relația lor a fost una sinuoasă, ei despărțindu-se în 2011, după ce au apărut zvonuri că Justin a avut o aventură cu Olivia Munn.
Înainte de Jessica, Justin a mai avut relații, în 1996, cu cântăreața Fergie și Veronica Finn. Din 1996 până în 2002, el a format un cuplu cu Britney Spears, apoi a avut relații de scurtă durată cu Jenna Dewan, Alyssa Milano și Tatyana Ali. A urmat o relație de trei ani, din 2003 până în 2006, cu actrița Cameron Diaz. Potrivit Daily Mail, Timberlake s-a cumințit și a renunțat la petreceri și escapade amoroase pentru a-și întări relația cu Jessica Biel.
Cine este Alisha Wainwright?
Tatăl ei este haitian, iar mama e jamaicană, așa că ea a petrecut o marte parte din copilărie în cele două țări. Cu toate dificultățile materiale, tânăra a fost crescută de mama ei în Miami, departe de strălucirea de la Hollywood.
După ce a studiat botanica la Universitatea din Florida, Alisha a studiat pentru doctorat în Panama, însă frustrarea pe care a acumulat-o în domeniul cercetării a făcut-o să abandoneze acest domeniu și a optat pentru actorie. Debutul și l-a făcut în 2012, în show-ul de comedie "Smosh", de pe TouTube.
Alisha Wainwright a devenit cunoscută după ce a interpretat-o pe Maia Roberts în serialul "Shadowhunters", din 2011 până la ultimul sezon, din acest an. Ea apare și în serialul Netflix "Raising Dion", în care a jucat cu Michael B. Jordan.
Foto: Daily Mail, Hepta