Marta Milans, actriţa spaniolă care l-a sedus pe logodnicul lui Kylie
Potrivit unor surse din anturajul vedetei australiene, Kylie are inima frântă şi a renunţat la inelul de logodnă primit de la Joshua. "Este absolut devastată, are inima frântă. Chiar credea că el este cel ales. Dar acum nu mai are încredere în el", a spus o persoană citată de The Sun.

Potrivit Daily Mail, Marta, cea care a pus capăt visurilor de nuntă ale cântăreţei australiene, are 34 de ani, s-a născut şi a crescut la Madrid şi vorbeşte fluent mai multe limbi, inclusiv rusa.


Actriţa, al cărei nume real este Marta Perez-Andujar, conduce o afacere de familie, Santa Gadea Organic Goat Cheese, prin care importă brânză de capră din Spania în Statele Unite. Provine dintr-o familie înstărită, tatăl ei, Alfonso Perez-Andujar, fiind un latifundiar milionar cu oarecare probleme, după ce a enervat proprietarii localnici prin acţiunile lui la limita legii.

Marta este implicată şi în Art of Elysium, o fundaţie a artiştilor care sprijină copiii bolnavi din New York şi Los Angeles. Îi place să cânte, este expertă în yoga şi ţine cu Real Madrid, relatează Daily Mail. După ce a absolvit Universitatea din New York cu o dublă specializare în actorie şi istoria artei, ea a lucrat mai întâi în producţia de teatru.


Marta are o soră gemănă, Gadea Pérez-Andújar, de profesie designer de bijuterii, şi un frate, Alfonso. Recent, ea a semnat un important contract cu casa de discuri BMG, care lucrează cu numeroşi artişti importanţi, precum Bruno Mars, M.I.A. şi Frank Ocean, şi se pregăteşte să lanseze un album.

Fără îndoială, Marta este o femeie inteligentă, educată şi cu o poziţie solidă în lumea ei. Şi, înainte de toate, e cu 14 ani mai tânără decât Kylie. Chiar dacă şi ea este mai în vârstă decât Joshua, Marta are un argument în plus, cu care se pare că l-a sedus pe tânărul britanic. Despărţirea dintre Kylie şi Joshua survine la mai puţin de două luni după ce ea vorbea despre acesta la superlativ, când spunea că este omul lângă care se vede tot restul vieţii. După mai multe relaţii cu nume importante, în care a pierdut mult timp şi nu numai, precum Andrés Velencoso, Michael Hutchence, Lenny Kravitz, Nick Cave şi modelul James Gooding, artista părea să se îndrepte spre nunta mult-aşteptată cu actorul britanic.
  • eu maa, luni, 06.02.2017 20:26
    n-a avut ghinion... doar sa orientat gresit..!

    ... mai are timp

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro