La capăt de linie: Chris Martin a semnat actele de divorț

Vedete / 25.03.2016

Solistul trupei Coldplay și Gwyneth Paltrow s-au despărțit în urmă cu doi ani, apoi actrița a depus cererea în instanță.

În martie 2014, Chris Martin și Gwyneth Paltrow luau prin surprindere pe toată lumea, anunțând că se despart, după o căsnicie de zece ani. De atunci, cei doi au păstrat o relație apropiată, dar au continuat demersurile pentru oficializarea separării.

Tabloidul britanic The Sun anunță că cei doi au încheiat, în sfârșit, divorțul, după ce Chris Martin a semnat actele depuse în instanță de fosta lui soție, în urmă cu zece luni.

Gwyneth Paltrow (43 de ani) a cerut divorțul în aprilie 2015, la un an de la anunțul despărțirii. După o lună, Chris a depus și el documentele în instanță.


"Chris a semnat actele. Nu avea niciun motiv să tragă de timp. Între el și Gwyneth nu sunt probleme, au rămas foarte apropiați. Ca întotdeauna, prioritatea lor numărul unu o reprezintă copiii", a declarat pentru The Sun o sursă din anturajul vedetelor.

Gwyneth Paltrow şi Chris Martin au ajuns la o înţelegere, prin intermediul managerilor lor financiari, în ceea ce priveşte custodia celor doi copii ai lor, dar şi împărţirea proprietăţilor lor, precizează site-ul TMZ.com, citat de Mediafax.


Anterior, o sursă din anturajul celor două vedete a spus că Gwyneth şi Chris îşi vor împărţi averea lor comună - estimată la 300 milioane de dolari - în jumătăţi egale. "Au cam aceeaşi valoare comercială şi plănuiesc să împartă totul în jumătate. Sunt prea decenţi pentru se certa în legătură cu bunurile şi banii care vor reveni fiecăruia sau în legătură cu custodia copiilor. Din momentul în care s-au hotărât să se despartă, au decis că lumea nu trebuie să îi vadă certându-se pentru bani. Acum fiecare îşi vede de viaţa lui şi consideră că nu trebuie să complice lucrurile - preferă ca relaţia lor să rămână simplă şi curată", a declarat o sursă.


Potrivit presei americane, Gwyneth Paltrow va rămâne cu vila familiei din Brentwood, Los Angeles, iar Chris Martin se va muta în Malibu, pentru a nu locui prea departe de copiii lui.

Gwyneth Paltrow şi Chris Martin, care au doi copii împreună - Apple, în vârstă de 10 ani, şi Moses, în vârstă de 8 ani -, s-au căsătorit pe 5 decembrie 2003 şi şi-au anunţat despărţirea, definită de cei doi drept "separare conştientă", într-un mesaj comun, publicat în martie 2014 pe site-ul actriţei americane, goop.com.

De atunci, presa internaţională a spus că rockerul britanic a avut o relaţie cu actriţa Jennifer Lawrence, iar Gwyneth Paltrow, o relaţie cu Brad Falchuk, unul dintre creatorii serialului "Glee".
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro