21
Lady Gaga s-a despărţit de logodnicul ei. Inelul de 400.000 de dolari nu i-a dus la altar
Divertisment · Vedete / 20.02.2019

Vedeta s-a despărţit de logodnicul ei, Christian Carino, la un an după ce acesta i-a dăruit un inel foarte scump. Lady Gaga se află la doua relaţie eşuată în trei ani.

Speculațiile despre despărțirea celor doi au apărut după ce weekendul trecut artista a participat la gala premiilor Grammy fără să poarte inelul de logodnă. Lady Gaga şi Christian Carino au părut apropiaţi la gala Globurilor de Aur şi cea a Sindicatului Actorilor Americani din luna ianuarie, dar fanii au observat că ea nu mai purta inelul de logodnă pe 10 februarie, când a cântat pe scena de la ceremonia premiilor Grammy.

Un reprezentant al artistei în vârstă de 32 de ani a confirmat, marţi, că Lady Gaga şi Christian Carino, care este şi impresarul ei, au rupt logodna.



O sursă a spus pentru People că aceștia s-au despărțit la un an după ce Christian Carino a cerut-o în căsătorie dăruindu-i un inel de logodnă cu un diamant evaluat pe piața bijuteriilor între 300.000 și 400.000 de dolari. "Pur şi simplu nu a mers. Uneori relaţiile se sfârşesc. Nu există o poveste dramatică", a spus sursa menționată.

Un alt indiciu care anunța despărțirea lor a fost că Lady Gaga nu l-a pomenit pe fostul iubit, în vârstă de 49 de ani, în discursul pe care l-a rostit după ce cântecul ei, "Shallow", a primit un premiu Grammy la gala din 10 februarie. Artista a apărut fără inelul de logodnă și la galele Screen Actors Guild Awards și Globurile de Aur.

Christian Carino a fost agentul mai multor vedete, precum Justin Bieber, Amber Heard, Christina Aguilera, Simon Cowell, Miley Cyrus şi Jennifer Lopez. El a fost căsătorit cu Brooke Baldwin, între anii 1997 și 2013, ei având două fiice.

Lady Gaga a anunţat în octombrie că ea şi Carino s-au logodit. Ei au început să se întâlnească în februarie 2017, la câteva luni după ce cântăreaţa încheiase o relaţie de cinci ani cu actorul Taylor Kinney. Acesta o ceruse în căsătorie în 2015, dăruindu-i un inel în formă de inimă.



Cântăreața este nominalizată la categoria "cea mai bună actriţă" pentru rolul din filmul romantic musical "A Star is Born". Ea va interpreta "Shallow" din "A Star is Born" pe scena de la Dolby Theater, piesa fiind considerată favorită pentru câştigarea statuetei la categoria "cel mai bun cântec".


Foto: Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro