Lady Gaga a purtat un costum bărbătesc și a ținut un discurs emoționant la gala dedicată femeilor de la Hollywood
"După ce am fost abuzată când aveam 19 ani, m-am schimbat pentru totdeauna. O parte din mine s-a închis pentru totdeauna. N-am spus nimănui. Am evitat. Și mă simt vinovată chiar și astăzi, când stau în fața voastră. M-am simțit vinovată pentru ce mi s-a întâmplat. Încă am zile în care mă simt de parcă ar fi fost vina mea. După ce am povestit ce mi s-a întâmplat unor oameni puternici din industrie, nimeni nu m-a ajutat. Nimeni nu mi-a dat un sfat și nu mi-a întins o mână de ajutor ca să simt că s-a făcut dreptate", a mărturisit cântăreața, cu lacrimi în ochi.


Vedeta a transmis apoi un apel la unitate și le-a îndemnat apoi pe femeile din public să lupte mai departe împotriva abuzurilor de tot felul: "Să ne facem auzite. Știu că suntem deja, dar trebuie să ne facem și mai vocale. Și nu doar ca femei, ci și ca oameni. Trebuie să vedem că există bărbați extraordinari în lume. Să îi rugăm să fie alături de noi, în numele justiției. Trebuie să ne asigurăm că ne facem auzite, indiferent de povestea noastră. Trebuie să luptăm pentru egalitate, pentru dreptatea femeilor și bărbaților cu diverse identități sexuale. Pentru mine asta înseamnă să fii femeie la Hollywood – înseamnă să ai o scenă, să ai o șansă să schimbi lucrurile. Vreau să ascultăm și să credem în ceea ce au spus cei din jurul nostru, în special cei care au nevoie de asta. Oferă o mână de ajutor și fii forța care schimbă ceva."


Stefani Joanne Angelina Germanotta, cunoscută cu numele de scenă Lady Gaga, s-a născut pe 28 martie 1986. Şi-a început cariera muzicală în 2001, iar până în prezent a lansat cinci albume de studio. Artista, care a susţinut un concert la Bucureşti în 2012, a fost recompensată cu şase premii Grammy și candidează cu șanse mari la un premiu Oscar după prestația foarte apreciată de critici din producția regizată de Bradley Cooper, "A Star is Born".



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro