Sharon Stone a uimit pe toată lumea cu pictorialul îndrăzneț publicat de Harper's Bazaar
Vedeta a vorbit în interviu şi despre pictorialele nud pe care le-a realizat de-a lungul timpului. Primele fotografii în care a apărut nud au fost realizate în 1990, pentru revista Playboy, când Sharon Stone încerca să îşi stimuleze cariera.

Potrivit actriţei, înainte să realizeze pictorialul pentru Playboy, toată lumea îi spunea că nu este suficient de atractivă pentru a primi roluri importante. Imediat după apariţia în Playboy, Sharon Stone a fost căutată de regizorul Paul Verhoeven, care a distribuit-o în celebrul film "Instinct primar/ Basic Instinct", din 1992, iar actriţa a devenit celebră pe plan internaţional.


Totodată, Sharon Stone spune că este conştientă de faptul că perfecţiunea este o iluzie la orice vârstă. Însă, actriţa precizează că îi este mult mai uşor să pozeze nud în prezent, decât atunci când a realizat seria de fotografii pentru Playboy.

Ea a mai spus că îşi dă seama şi de faptul că fundul său nu arată aşa cum ar trebui, însă a precizat că nu încearcă să aibă cel mai grozav aspect din lume. "La un anumit moment începi să te întrebi: 'Ce este cu adevărat sexy?' Nu este vorba numai despre cât de fermi îţi sunt sânii. Este vorba despre a fi conştientă de propria persoană şi de a te distra şi de a te simţi bine cu tine însăţi", a mai spus vedeta.
  • photoshop, joi, 24.09.2015 09:08
    fake sharon

    Cu photoshop poti transforma orice baba intr-un fotomodel .

  • Taraxacus, vineri, 11.09.2015 17:14
    Sa fim seriosi

    Arata ca o baba operata, am vazut romance care la 60 de ani aratau muuuult mai bine ca ea....

  • banelus, vineri, 11.09.2015 13:34
    groaznica

    Ea si cu Loredana Groaza,ar putea sa se ia de mana si sa se duca tot invartindu-se!!!Sharon arata ca o mumie!!!Oribila.plina de pete si lovituri sau cosuri ,de parca ar fii o taranca

  • sanduionescu 2012, vineri, 11.09.2015 13:30
    Sharon Stone

    Dumitrescule ,noi am mai vazut ceva femei ,tu nu ! Daca mai ai un pic de bun simt vezi ce maini are (zbarcite si cu pete ) uita-te la zgarieturile de pe picioare si la gatul care il tine incordat in momentul foto pentru a i se trage gusa .Am vazut filmul de patru ori si nici atunci nu era o minune .Acolo si atunci momentul care ne-a facut praf era acela cand sta in fata politiei si isi schimba piciarele aratand ca nu are chilotii pe ea .Cine a retinut fata ei atunci? Mai iesi si tu in lume ca sa vezi femei frumoase ca daca vrei d-astea mergi la cumparaturi intrer 10 si 12 -ora cotoharlelor!

  • stefan, vineri, 11.09.2015 11:33
    ochelari de cal

    D-na sau D-nul care a scris marea stire,poarta ochelari...de cal! vai de mamaliga voastra!

  • Liviu, vineri, 11.09.2015 11:06
    Sharon Stone

    Ce comentari de oameni inculti dar invidiosi si plini de rautati. Sigur ca arata bine ,la ani ei iar in plus,este inbracata decent ,ceia ce ii ofera o anume eleganta ,normala pentru varsta si pozitia ei sociala.

  • batran, vineri, 11.09.2015 09:17
    57varsta

    Ce mare branza, sunt atatea femei de 57 de ani care arata la fel sau chiar mai bine fara atatea aranjamente....

  • ED, vineri, 11.09.2015 08:23
    Mai bine sa nu mai vorbim de italieni

    Italienii raman oricum cu gura cascata dupa orice femeie blonda chiar daca e mai in varsta iar Sharon Stone arata foarte bine pentru varsta ei.

  • melange, vineri, 11.09.2015 07:03
    sharon stone

    in afara faptului ca afiseaza o mina fericita (ca-i "da mana", nu ? ), mie mi se para ca arata rau pentru varsta ei, si, evident, la ani lumina de felul in care arata in "Basic instinct "

  • Rares, vineri, 11.09.2015 06:43
    Sharon

    Voi ati vazut filmul? Ce articol de kacat!. Arata fix ca o mumie.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro