18
Mădălina Ghenea, apariție strălucitoare pe covorul roșu la Veneția, alături de Brad Pitt
Românca a fost prezentă, joi seară, la Festivalul de film de la Veneția, unde Brad Pitt a avut parte de o primire entuziastă.
Nelipsită de la cele mai importante festivaluri de film din sudul Europei, Mădălina Ghenea nu a ratat nici ediția din acest an de la Veneția. Joi seară, românca a avut o apariție remarcabilă pe covorul roșu, la premiera filmului „Ad Adria“. Îmbrăcată într-o rochie semitransparentă, cu paiete aurii, prinsă în talie cu o centură strălucitoare, Mădălina a fost "vânată" de zecile de fotografi, care s-au înghesuit să o surprindă din toate unghiurile.Cu un machiaj care îi sublinia trăsăturile superbe și cu părul lung lăsat pe spate, ea a strălucit într-o seară în care pe covorul roșu s-au perindat multe staruri.
Evenimentul a fost, însă, acaparat de apariția lui Brad Pitt, care a fost întâmpinat cu ovaţii. Unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori de la Hollywood, acesta a oferit autografe și timp de mai bine de 15 minute a avut amabilitatea de a face selfie-uri cu admiratorii de pe marginea covorului roșu.
Starul hollywoodian a fost însoţit pe covorul roşu de regizorul James Gray şi de actriţele Ruth Nigga şi Liv Tyler la premiera filmului regizat de James Gray, în care joacă rolul unui astronaut melancolic.
"Ad astra" este un film de science-fiction cu o poveste intimă, despre relaţia tată-fiu, ambii astronauţi, care se reîntâlnesc pentru a salva omenirea de o catastrofă şi pentru a-şi rezolva totodată propriile neînţelegeri.
Foto: Hepta