Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a devenit un simbol al curajului, perseverenței și integrității în politică. Într-o țară marcată de provocări economice, sociale și politice majore, Maia Sandu a reușit să depășească barierele tradiționale și să aducă o schimbare profundă în modul în care politica este percepută și practică în Moldova.
Portretul unei adevărate învingătoare se conturează nu doar prin victoriile electorale, ci prin bătăliile pe care le-a purtat cu sistemele corupte și prin dedicarea ei neobosită pentru binele public.
Cea care și-a îndeplinit cu succes primul mandat de președinte al Republicii Moldova tocmai a mai bifat un pas important spre parcursul european al țării vecine: recent, a fost declarată câștigătoare a primului tur al alegerilor prezidențiale (cu 42,45 % din voturi), iar referendum-ul pentru introducerea în Constituția țării a obiectivului de integrare în UE (și pentru care a militat intens), a trecut la mustață (50,46%).
Cu toate acestea, luând în considerare influența pe care Rusia lui Putin continuă să o exercite asupra Republicii Moldova, victoria Maiei Sandu poate fi considerată, cel mult, ca fiind doar una de etapă. Turul doi al alegerilor prezidențiale se anunță a fi extrem de dificil pentru ea, mai ales că pe locurile următoare s-au clasat: Alexandr Stoianoglo, Renato Usatîi și Irina Vlah - 3 persoane cu înclinații evidente spre est, și care împreună au acumulat la fel de multe voturi (aproximativ 40%). În mod evident, cancelaria de la Kremlin nu este dispusă să renunțe la influența pe care o exercită asupra acestei țări, încă din perioada imperiului țarist. Iar în contextul războiului din Ucraina, politicile externe ale liderului de la Kremlin, au devenit tot mai clare.
Determinata lideră de stat, se bucură de o popularitate crescândă în rândul cancelariilor occidentale, cât și de sprijinul tineretului și al diasporei moldovenești. Așadar, victoria ei este de așteptat, dar în niciun caz nu e certă.
Dar cine este Maia Sandu, de fapt?
În vârstă de 52 ani, Maia Sandu a studiat economia și relațiile internaționale, iar în perioada 2009-2012 s-a perfecționat în Statele Unite ale Americii, unde a studiat la John F. Kennedy School of Government, respectiv a activat în calitate de consilier al Directorului Executiv la
Din punct de vedere politic, a avut o ascensiune rapidă, ocupând în ordine următoarele funcții în statul moldovean:
- Ministru al Educației în perioada 24 iulie 2012 – 30 iulie 2015
- Deputat în circumscripția nr. 50, Vest de Moldova în perioada 9 martie – 26 iulie 2019
- Prim-ministru în perioada 8 iunie – 14 noiembrie 2019
- Președinte în perioada 24 decembrie 2020 – prezent
Una dintre principalele lupte pe care Maia Sandu le-a dus încă de la începutul carierei sale politice este împotriva corupției. Într-un context în care Moldova s-a confruntat cu scandaluri de corupție majore și cu o profundă lipsă de încredere în instituțiile statului, Sandu a devenit o voce a schimbării. Abordarea ei este simplă, dar curajoasă: corupția nu trebuie tolerată, indiferent de nivelul la care se manifestă.
În perioada în care a ocupat funcția de ministru al Educației, Maia Sandu a implementat reforme radicale, punând accentul pe integritate și transparență în sistemul educațional. Nu s-a temut să ceară de la plenul Parlamentului demisia șefului său direct, prim-ministrul Chiril Gaburici, pentru suspiciuni de fraudă în legătură cu documentele acestuia de studii. La puțin timp de la solicitarea ei, Chiril Gaburici a demisionat.
Acesta a fost doar un prim pas pentru marea ei misiune: combaterea corupției la cel mai înalt nivel al statului, ca președinte. Câștigând alegerile prezidențiale în 2020, Sandu a adus o gură de aer proaspăt în peisajul politic moldovean, promițând o guvernare curată și transparentă.
Maia Sandu nu este doar o reformatoare, ci și un lider cu o viziune clară pentru viitorul Moldovei. Promovând integrarea europeană ca soluție pentru dezvoltarea economică și consolidarea democrației, Sandu a inspirat speranță în rândul cetățenilor moldoveni. Această orientare pro-europeană nu este doar o alegere strategică, ci reflectă convingerea ei profundă că Republica Moldova poate atinge standarde de viață și de guvernare mai înalte prin alinierea la valorile democratice și la statul de drept, așa cum sunt ele promovate în Uniunea Europeană.
Eforturile ei de a apropia Moldova de Occident și de a îndepărta țara de influențele politice și economice externe au fost întâmpinate atât cu entuziasm, cât și cu opoziție din partea celor care susțin menținerea unui status quo. Însă Maia Sandu și-a păstrat ferm cursul, pledând pentru o societate liberă, democratică și prosperă, în ciuda provocărilor geopolitice.
Maia Sandu este și fondatoarea PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate, partid pe care l-a anunțat în 2015 și care a fost înregistrat oficial în 2016), de pe listele acestuia reușind să câștige și cele mai recente alegeri organizate în țara vecină.
„Dacă ar avea loc un referendum pentru unire (unirea cu România), personal aș vota «Da».”
Este în același timp și o militantă a unirii României cu Republica Moldova, declarând în mod public că „Dacă ar avea loc un referendum pentru unire (unirea cu România), personal aș vota «Da».”, dar este conștientă că un astfel de proiect necesită o majoritate covârșitoare a cetățenilor care să fie de acord cu el, iar acest lucru se poate realiza doar pe baza unui referendum cu rezultate certe, și nu ca în 1918, când Sfatul Țării a votat pentru alipirea la România.
Pe timpul pandemiei de coronavirus, a cerut sprijin (doze de vaccinuri Sputnik) chiar și lui Vladimir Putin, dar Rusia a impus condiții ajutorului trimis, respectiv ca dozele să fie alocate doar pentru Transnistria.
După invazia Ucrainei (24 februarie 2022), președinta Maia Sandu a avut o reacție rapidă și fermă, convocând imediat Consiliul Suprem de Securitate al Republicii Moldova și declarând starea de urgență generală pe întreg teritorilul moldovean.
În plus, în seara zilei de 27 februarie 2022, președintele Republicii Moldova s-a deplasat personal la diverse puncte vamale cu Ucraina, unde a stat de vorbă cu refugiații și cu autoritățile, dovedind încă o dată cât de importantă este apropierea de cetățean.
Forța tăcută a integrității
Ce face ca Maia Sandu să fie o adevărată învingătoare este, poate, abilitatea ei de a păstra un echilibru între fermitate și calm. Nu este o politiciană zgomotoasă, ci o figură care impune respect prin decența și claritatea mesajului său. Integritatea ei personală este, de asemenea, un factor care o deosebește de mulți alți lideri. Nu doar că vorbește despre moralitate și corectitudine, ci și acționează în conformitate cu aceste principii, dând un exemplu clar de leadership etic.
Într-o lume politică adesea dominată de calcule meschine și de compromisuri, Maia Sandu a demonstrat că o conducere bazată pe integritate poate câștiga încrederea și respectul oamenilor. Alegerile din 2020 au marcat o victorie importantă pentru ea, dar și pentru poporul moldovean, care a ales să sprijine un lider cu o viziune clară și un caracter puternic.
O prezență feminină puternică într-o lume politică dominată de bărbați
Maia Sandu a spart barierele de gen într-o lume politică dominată de bărbați, devenind prima femeie aleasă președinte al Republicii Moldova. Cu toate că a trebuit să facă față scepticismului și chiar atacurilor la persoană bazate pe gen, Sandu nu s-a lăsat descurajată. A demonstrat că leadership-ul nu are gen, ci ține de competență, determinare și viziune.
Succesul ei nu este doar o victorie personală, ci și un mesaj important pentru toate femeile din Moldova și din întreaga lume: cu tenacitate, curaj și muncă asiduă, orice barieră poate fi depășită. Maia Sandu a devenit un simbol al egalității de gen și al puterii feminine în politică.
Maia Sandu – un simbol al schimbării
Maia Sandu reprezintă mai mult decât o simplă figură politică. Ea simbolizează dorința de schimbare și de progres a unei întregi națiuni. Determinarea ei de a reforma Moldova și de a o aduce pe calea integrității, a transparenței și a democrației a inspirat milioane de oameni.
Cu fiecare pas făcut, Maia Sandu își consolidează statutul de învingătoare. Într-o lume politică dificilă și plină de capcane, ea a rămas fidelă principiilor ei, luptând pentru o țară mai bună și mai prosperă. Acesta este adevăratul portret al unei învingătoare – o femeie care nu doar că a învins la urne, ci care continuă să lupte pentru idealurile în care crede.
Foto: hepta