Aflată într-o formă perfectă, Melanie le-a dezvăluit fotoreporterilor ce planuri are cu tatuajul de pe antebraț
Actriţa este însă decisă să scape de numele lui Banderas. Când fotoreporterii au întrebat-o dacă o să-şi şteargă tatuajul, Melanie le-a spus glumind: "Da! Şi o să-l înlocuiesc cu un <<Fuck you!>>". Un răspuns care i-a făcut pe toţi să râdă. Apoi a adăugat, fără să se oprească din mers, că treaba cu tatuajul "merge înainte".

Melanie Griffith, în vârstă de 56 de ani, şi Antonio Banderas, în vârstă de 53 de ani, s-au căsătorit în 1996, după ce s-au îndrăgostit în timpul filmărilor de la comedia romantică "Two Much" (1995). Cei doi actori au împreună o fiică, Stella Banderas, în vârstă de 17 ani.


Actriţa americană, care a depus pe 6 iunie actele de divorţ, invocând diferenţe ireconciliabile, a solicitat custodia Stellei Banderas, acceptând însă ca Antonio Banderas să îşi viziteze fiica de câte ori doreşte.
Melanie a depus documentele de divorţ la Tribunalul Superior din Los Angeles, invocând "diferenţe ireconciliabile", iar surse din anturajul cuplului au afirmat că despărţirea este una "amiabilă". Cei doi actori negociază cu privire la împărțirea averii lor, estimată la 50 de milioane de dolari, care include proprietăți de lux în Spania, Los Angeles, Aspen și New York. În Los Angeles, Banderas şi soţia lui deţin o imensă vilă în stil spaniol, amplasată în Hancock Park.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro