Nicole Kidman şi Keith Urban, doi părinţi celebri şi fericiţi
Actriţa a subliniat importanţa pe care familia o are în viaţa sa, adăugând că dacă ar fi nevoită să aleagă între carieră şi familie, Keith şi copiii câştigă pe loc, fără nicio reţinere. "Bucuria pe care o avem noi bate de departe orice mulţumire din orice altă parte, din toată viaţa mea", a mărturisit ea.
Anul trecut, fiica ei adoptivă, Isabella Cruise, s-a căsătorit în cadrul unei ceremonii care a fost organizată în secret, la Londra, cu iubitul ei, cu care avea o relaţie de aproape un an. Tânăra mireasă, în vârstă de 22 de ani, şi Max Parker, un consultant britanic în industria computerelor, au schimbat jurămintele de credinţă în faţa unui grup restrâns de rude şi prieteni apropiaţi, pe 18 septembrie, relatează Mediafax.
Mirii au luat decizia ca nunta lor să fie una foarte discretă şi de a nu-i invita la ceremonie pe părinţii celebri ai tinerei. Fratele mai tânăr al Isabellei, Connor Cruise - fiul adoptiv al fostului cuplu Cruise-Kidman -, nu a participat nici el la eveniment.
Potrivit presei internaţionale, nu au existat resentimente între cei doi actori şi fiica lor adoptivă. De fapt, Tom Cruise a sprijinit relaţia fiicei sale cu Max Parker şi a achitat toate costurile generate de organizarea ceremoniei de nuntă.

Copiiiii mai multiii da da da da da non-stop !!!!