Nuntă în Paradis. Mariah Carey se mărită în Tahiti cu iubitul miliardar

Vedete / 26.02.2016

Cântăreața a anunțat că se va căsători cu mogulul australian James Packer într-o ceremonie privată, dar n-a uitat să menționeze că va fi una luxoasă.

Surse din anturajul divei susțin că ea își dorește ca nunta să aibă loc într-un loc exotic și ar fi optat pentru Tahiti. Potrivit Page Six, vedeta în vârstă de 45 de ani și miliardarul australian își vor uni destinele în insula din arhipelagul polinesian, iar cununia ar putea avea loc pe iahtul mogulului.

În vârstă de 48 de ani, James deține unul dintre cele mai luxoase superiahturi din lume, Arctic P are 88 de metri lungime, renumit pentru condițiile speciale pe care le oferă.


Tahiti este una dintre destinațiile preferate ale starurilor, notează Daily Mail. Jennifer Aniston și Justin Theroux au petrecut luna de miere în Bora Bora. De asemenea, Miranda Kerr, prietenă cu James Packer, dar și Nicole Kidman și soțul ei, Keith Urban, și-au petrecut luna de miere acolo, în 2006.

La începutul acestui an, o sursă a declarat pentru Daily Mail că Mariah Carey și logodnicul ei se vor căsători în Australia, mai precis pe insula Hayman, din Marea Barieră de Corali.


Un lucru e sigur: Mariah Carey a dezvăluit miercuri pentru emisiunea „Acces Hollywood“ că va fi o ceremonie privată, fără prea multă lume, dar foarte luxoasă. Ceea ce era de așteptat, apetitul cântăreței americane pentru lux fiind notoriu. Nu este clar câte rude și prieteni vor participa la cununie, iar locul în care va avea loc ceremonia rămâne necunoscut. Mariah a precizat că pentru ea va fi mai importantă calitatea, nu cantitatea. „Cred că cel mai important lucru este relația, legătura din noi doi. Dragostea, acesta este cel mai important lucru, dar desigur, îmi doresc să fie un moment mare“, a mărturisit ea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro