Prințesa și căpcăunul: Heidi Klum, cea mai tare transformare de Halloween
Supermodelul în vârstă de 45 de ani și iubitul său, Tom Kaulitz (29 de ani) s-au costumat în personajele de animație Fiona și Shrek la petrecerea de Halloween.
În fiecare an, de Halloween, Heidi Klum reușește să ne ia prin surprinde pe toată lumea cu abilitatea sa de a se transforma și de a deveni de nerecunoscut. Anul acesta, ideea ei a fost să devină prințesa Fiona și oricât de imposibil ar părea așa ceva, Heidi a reușit, ba chiar l-a pus la treabă și pe iubitul său, Tom Kaulitz, care s-a transformat în căpcăunul Shrek. Cei doi au fost sufletul petrecerii de Halloween pe care au organizat-o miercuri noapte, la New York.
Nu doar că s-a costumat identic cu personajul animației realizate de studiourile Dreamworks Animations, dar membra juriului show-ului muzical "America's Got Talent judge" s-a deghizat perfect cu o mască, un machiaj de zile mari și o proteză de bust care au făcut-o să semene leit cu Prințesa Fiona. Așa cum arăta la petrecere, Heidi ar fi putut silma câteva scene pentru o producție cu personajul animat.
Impresia artistică de nota 10 a fost sporită și de partenerul vedetei, care a trecut prin același proces de machiaj, iar cu ajutorul măștii, al protezei care îi mărea burta și al costumației a devenit un Shrek incredibil de... real.