Regina Elisabeta își realizează singură machiajul, deși dispune de o „armată“ de angajați care îi stau la dispoziție. Însă pentru acest eveniment de tradiție, suverana lasă machiajul pe mâna unui specialist.
Suverana Marii Britanii, în vârstă de 93 de ani, are o echipă întreagă care se ocupă de aparițiile sale publice, dar preferă să se ocupe singură de machiaj. Angela Kelly, designer și consilier al Reginei, a dezvăluit că există o singură zi pe an în care Elisabeta a II-a lasă pe altcineva să se ocupe de machiajul său - discursul anual de Crăciun.
"Ați fi surprinși să aflați că aceasta este singura ocazie de-a lungul anului când Majestatea Sa nu se machiază singură", arată Kelly în cartea
Când urmează să se adreseze națiunii, prin tradiționalul discurs televizat de Crăciun, Regina se bazează pe makeup artistul Marilyn Widdess ca să arate perfect, a scris croitoreasa.
Cunoscută pentru faptul că îi plac ținutele colorate, Regina preferă rujul roșu și roz când se machiază singură, scrie The Independent.
Pălării contra pariurilor incorecte
Kelly, care a fost asistenta personală și croitoreasa principală a Reginei din 2002, a dezvăluit în volumul său și alte detalii despre munca sa în slujba reginei, de pildă măsurile pe care trebuia să le ia pentru a împiedica să se afle ce urma să poarte suverana la cursele de cai Royal Ascot - temă de mare interes pentru pariori.
Kelly a scris că în fiecare dimineață a acestui eveniment, care durează cinci zile pe vară, patru sau cinci pălării pe care Regina le-a purtat anterior sunt așezate pe o masă din cabinetul de lucru de la Castelul Windsor. Pălăriile stau acolo pentru a împiedica pe oricine să aibă un avantaj incorect la pariurile care se fac în legătură cu ce ținută poartă Regina la deschiderea curselor. Astfel, nimeni nu poate ști ce pălărie va alege Regina Elisabeta.
"Asta împiedică pe oricine să arunce o privire și să afle ce pălărie va purta Majestatea Sa, pariind o sumă mare pe culoarea corectă a pălăriei din ziua de deschidere de la Royal Ascot. Ar fi o înșelătorie și incorect pentru toți ceilalți lumea"
Cum a acceptat Regina să apară într-un clip cu James Bond
Angela Kelly a mai scris în volumul său că a avut nevoie de doar "cinci minute" pentru a o convinge pe Elisabeta a II-a să apară alături de agentul 007 într-un videoclip ce a fost proiectat în deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, regizat de Danny Boyle. "După ce l-am auzit pe Danny (Boyle,) i-am cerut secretarului privat al suveranei, Edward (Young), să mă lase să discut câteva minute cu Regina"
Elisabeta a II-a s-a arătat amuzată de posibilitatea de a participa la acest proiect, dar a avut o condiţie: să aibă posibilitatea de a spune ceva în acel clip, în care avea să apară alături de cel mai cunoscut spion britanic, James Bond.
"Am coborât în fugă scările pentru a vedea dacă regina era liberă. A amuzat-o foarte mult ideea şi a spus că era de acord să apară în film, dar că trebuia neapărat să spună ceva. <<Mai ales dacă Bond vine să mă salveze>>, a spus veselă Regina", a adăugat Angela Kelly.
Potrivit autoarei cărţii, Regina a schimbat puţin replicile, preferând să spună "Bună seara, domnule Bond", în loc de "Bună seara, James".
În acea secvenţă, celebrul agent 007 - interpretat de actorul britanic Daniel Craig - o salvează pe Regină de la Palatul Buckingham, urcând-o într-un elicopter, din care sar amândoi cu paraşuta deasupra Stadionului Olimpic din Londra (în scena saltului cu paraşuta, suverana britanică a fost dublată de un actor-cascador).
Foto: Hepta