Rihanna i-a enervat pe musulmani după ce a pozat în fața unei moschei
Obișnuită să se pozeze oriunde, oricând și cât mai sexy cu putință, cântăreața a comis o mare greșeală. Aflată în Abu Dhani, capitala Emiratelor Arabe Unite, ea a realizat un pictorial în fața moscheei Sheikh Zayed fără să ceară permisiunea reprezentanților lăcașului de cult. Aceștia i-au stricat distracția, cerându-i să plece imediat, întrucât pozele ei erau nepotrivite cu caracterul sacru al moscheei.
Rihanna a susţinut un concert sâmbătă seara la Abu Dhabi. Ea a postat pe Instagram câteva fotografii în care apare în curtea marii moschei, îmbrăcată în costum negru şi cu capul acoperit de văl, dar cu buzele rujate şi cu unghiile date cu ojă roşu carmin.
În unele dintre imagini, vedeta apare în ipostaze provocatoare, întinsă pe marginea unei fântâni sau ghemuită, cu braţele pe piept.
Starul și echipa sa nu au primit însă permisiunea pentru a face fotografii în apropierea moscheei, cea mai mare din Emiratele Arabe Unite, putând găzdui peste 40.000 de oameni.
Conducerea așezământului a emis un comunicat în care, deși numele Rihannei nu este menționat, se face referire la un incident recent, în care a fost implicată o cântăreață.
"Ca urmare a comportamentului care aduce atingere codului moral al accesului în moschee sau altor reguli de vizitare - precum fotografii necorespunzătoare sau pozarea în ipostaze care sunt improprii în contextul unui loc sacru, vorbitul tare sau consumul de alimente - cei care comit astfel de încălcări sunt conduși într-un mod politicos care reflectă civilizația și valorile tolerante ale Islamului"
, se arată în documentul citat de cotidianul britanic Daily Mail.
Potrivit ziarului local The National, incidentul la care face referire centrul religios a fost provocat de o cântăreață care a venit la moschee pentru o vizită privată, fără asistența conducerii și fără să se identifice. Vizitatoarea a plecat fără să intre în moschee, după ce a fost rugată să părăsească zona, întrucât a făcut mai multe poze care nu sunt conforme cu regulile și condițiile aplicate de conducere.
Ideea, total hazardată a vedetei, de a se poza ca la ea acasă în fața unui simbol religios foarte important pentru credincioșii musulmani, a fost taxată dur și de fani, iar cântăreața se poate considera norocoasă că a scăpat doar cu atâta lucru. "Rihanna poate să arate minunat, dar își acoperă capul pentru modă, nu în semn de respect pentru moschee", a scris un utilizator al rețelei Twitter. "Pozele Rihannei la moscheea Sheikh Zayed sunt desgustătoare pentru un loc religios"
, a scris altcineva.
"Sunt dezamăgit că ea a distribuit pe Instagram fotografii care sunt inadecvate valorilor religiei noastre și tradiției arabe, care prețuiesc modestia și respectul (...). O moschee nu trebuie văzută ca un loc de distracție, nici ca un loc în care pozezi pentru modă", a declarat pentru Daily Mail expertul cultural Ali Al Saloom, fondatorul site-ului AskAli.com, dedicat religiei musulmane.
Rihanna nu este singura cântăreață americană care stârnește controverse religioase. Anul acesta, Madonna a fost criticată pentru că a purtat veșminte musulmane și a purtat o mască asemănătoare unui niqab, scrie Daily Mail.
Rihanna nu a răspuns public comunicatului emis de conducerea moscheei. Ea își continuă turneul mondial și a concertat recent în Africa de Sud.
Potrivit tabloidului online RadarOnline, prestația starului pop i-a nemulțumit pe fanii din Johannesburg, care s-au plâns că biletele au fost prea scumpe, iar ea făcut playback. "Este evident. Îți dai seama când cineva mimează. Am fost chiar lângă scenă. Am putut s-o văd", a declarat fotografa Sharon Seretlo pentru ziarul sud-african "The Star". "Nu cred că prețul biletelor a fost corect, ținând cont de nivelul prestației ei", a spus, deziluzionată, Nicole Contini, o tânără care a asistat la concert.
Nu este pentru prima dată când Rihanna este criticată de spectatori pentru evoluția slabă de pe scenă. Concertul ei din Singapore, susținut la sfârșitul lunii trecute, i-a dezamăgit pe mulți dintre fanii vedetei, mulți fiind convinși că ea a consumat alcool sau a urcat drogată pe scenă și că a făcut playback.
Foto: Hepta