Cântăreţul îi este recunoscător soţiei sale, Ayda, despre care spune că l-a salvat de dependenţa de droguri
În septembrie anul trecut, cântăreţul britanic a avut o problemă foarte serioasă de sănătate, care l-a obligat să renunţe la două etape din cadrul turnelui său european. Medicii i-au depistat atunci câteva anomalii la creier, iar Robbie a fost dus de urgenţă la spital.

Tot în toamna anului trecut, Robbie Williams a dezvăluit că suferă de o tulburare a somnului, NS-RED (Nocturnal Sleep-related Eating Disorder), un sindrom care îl determină să mănânce noaptea, chiar şi dacă a adormit. Starul a mărturisit că a pierdut controlul greutăţii din cauza raidurilor nocturne pe care le face spre frigider. "Şi nu mănânc kale, ci zahăr", a spus el.


Robbie a încercat timp de un an să reziste acestui sindrom puţin cunoscut, adoptând o dietă permanentă în timpul zilei. "Am apucătura asta ciudată şi ţine de peste un an, să mănânc noaptea. Adorm şi dintr-o dată mă trezesc şi mă duc să mănânc. N-o fac cu un scop anume, nici nu-mi dau seama că o fac, dar se întâmplă. Şi când dorm nu mi-e poftă de kale, vreau zahăr, mult zahăr", a explicat Robbie pe videoblogul său.

"E foarte ciudat, vă puteţi imagina şi ziua nu mai pot mânca mare lucru, toată treaba asta se întâmplă noaptea după ce adorm. E ciudat, dar se întâmplă", a mai spus starul.


Conform Daily Mail, aproximativ 28% din populaţie suferă de sindromul NS-RED, caracterizat de obiceiuri alimentare atipice în timpul nopţii. Deşi e mai puţin cunoscut decât noctanbulismul, acest sindrom este asemănător - cei care suferă de NS-RED se trezesc noaptea, merg în bucătărie, pregătesc masa şi mănâncă. A doua zi nu-şi amintesc nimic şi doar vesela murdară arată ce au făcut.

Deşi sună amuzant, această tulburare poate avea consecinţe importante pentru persoanele care se îngraşă foarte mult, dezvoltând afecţiuni mai grave, precum diabet de tip 2.


Întrebat pe Twitter de un fan despre obiceiurile sale alimentare nocturne, Robbie Williams a explicat că a rămas prizonierul unor alegeri nesănătoase: "Ca să-ţi răspund ce mănânc - macaroane reci cu brânză şi prăjituri cu unt de arahide... multe."

Cântăreţul britanic a vorbit în trecut despre lupta sa cu kilogramele în plus. Afecţiunea care îl face să mănânce noaptea pare să fi debutat în urmă cu doi ani. În aprilie 2016, Robbie scria pe Twitter: "Deci chiar am păţit asta: m-am dus la frigider dormind. Şi am mâncat dormind. Am aflat asta a doua zi."


Ulterior, soţia artistului, Ayda Field, a vorbit despre obiceiul lui de a mânca noaptea, menţionând că acesta trage din greu ziua pentru a rămâne în formă. "A fost numit gras de când era în Take That şi cred că asta e dezgustător. Întotdeauna a fost la dietă", a spus ea, adăugând că Robbie era atât de hotărât să se menţină în formă încât compensa greşelile din timpul nopţii refuzând să mănânce dulciuri chiar şi de ziua lui sau de Crăciun. "Întotdeauna a spus nu plăcintelor de ziua lui şi de Crăciun... soţul meu ar trebui să aibă voie să mănânce o plăcintă!", a continuat actriţa.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro