România: 7 vedete sărăcite. De la glorie, la sapă de lemn!

Mihai Constantinescu, despre câinii vagabonzi şi pericolul de a nu avea unde locui
Mihai Constantinescu este, iarăşi, un exemplu de artist care are o situaţie locativă incertă. Acum ceva ani se judeca cu statul român pentru un apartament în care a stat împreună cu fosta soţie, Mihaela, dar care niciodată nu a fost al lui de drept, artistul, plătind o chirie modică în toţi aceşti ani. Evacuarea propriu zisă chiar a avut loc în toamna lui 2007, însoţită evident de scandal, ca ingredient principal. Scandalul a fost declanşat de reprezentanţii proprietarilor, Elena şi Alexandra Simionescu. Aceştia i-au reproşat artistului că nu le-a plătit chiria timp de cinci ani şi că a plecat din casă cu lustrele şi chiuvetele. Spiritele s-au încins şi mai tare când, în prezenţa executorului judecătoresc, interpretul a anunţat că se va opune evacuării pentru că nu i-au fost respectate condiţiile. Într-un final, Mihai Constantinescu a predat cheile, nu înainte de a declara: "Le doresc guvernanţilor şi tuturor politicienilor să treacă prin ceea ce trec eu acum!". Acum parcă lucrurile s-au mai liniştit, mai ales că iubita lui cu 24 de ani mai tânără, Simona Secrier, are o locuinţă proprietate personală. Mai mult decât atât, în toamnă îşi făceau planuri de căsătorie care s-au terminat cu o... simplă logodnă: "O hârtie şi o semnatură fac rău unei relaţii!", declară artistul.
  • Ana, duminică, 05.02.2012 19:06
    Zina

    Scrieti despre lucruri la care nu va pricepeti. Este bine ca un om in varsta sa beneficieze de ajutor de specialitate, daca exista institutii specializate si decente in care sa i se poata oferi acest ajutor. Nu va dori sa-i impovareze, asadar ii va fi greu sa fie sincer in legatura cu slabiciunile sale fata de membrii familiei si sa ceara ajutorul de care ar avea nevoie. Ii va fi jena sa ceara sprijin in anumite situatii (in special unui copil de alt sex). Ii va fi greu sa-si arate vulnerabilitatea in fata familiei, mai ales dupa ce a fost puternic o viata. Pe de alta parte, personalul de specialitate poate intui mai bine nevoile unui pacient/persoana si poate veni mai usor si mai bine in intampinarea acestora. Va asigur ca este mai usor sa fii pacient care are nevoie de ajutor, decat mama in varsta si lipsita de ajutor.

  • ochi_negri, vineri, 03.02.2012 13:58
    om bogat, om sarac

    Zina, Temistocle Popa si Mihai Constantinescu au avut multi bani in perioada comunista, pe langa multe favoruri. Nu e vina nimanui ca ei nu au stiut sa si-i gestioneze, ca acum sa vina sa ceara mila la TV. Si, dupa cum au spus si Iulia si Magda, ce e asa rau sa te duci la azil? Ce atata frica ca iti ia casa? Iti ajunge pensia sa platesti azilul si nu mai traiesti in mizerie si in neputinta batranetii.

  • iulia, joi, 02.02.2012 20:35
    azil

    la un astfel de azil as sta si eu la batranete daca mi-as permite si nu mi-as chinui copiii cu problemele specifice varstei

  • flory, miercuri, 01.02.2012 21:48
    ***

    SA NU JUDECAM,NE VINE RANDUL LA FIECARE!

  • zuzucv, miercuri, 01.02.2012 18:51
    uitati-i!

    Uitati-i pe agela similea, temistocle popa, mihai constantinescu, luminita anghel, zina dumitrescu....aveti grija si patiti cumulti bani vedetele noastre care ne reprezinta bine...D-na Magda Ciumac...D-na Daniela Crudu...D-ul Ogica nu stiu mai cum...si sa nu uiati politicienii de azi si ieri...aceste adevarate vedete care ne aduc si ne-au adus unde suntem.....Romani treziti-va!!!!!!!!!!!

  • Mada, miercuri, 01.02.2012 18:30
    Mentalitati de romani inapoiati

    La noi aici in America un azil de batrini este considerat cel mai bun si de pret lucru care il poti face ptr parinti tai. Toti oameni bogati isi duc parinti la azile, ptr ca este normal si firesc, dar mintea romanului tot inapoiata si bonlava a ramas. Acolo le este foarte bine, au grija de ei, le da sa manince, au ingrijire medicala cu asistent medical, au activitati, intr-un cuvint sint foarte bine tratati. Daca ii tii linga tine ce rezolvi? ii chinui si pe ei si pe tine. Asa ca Monica trezeste-te babut-o ca tu cred ca nici acolo nu vei ajunge.

  • onutta21, miercuri, 01.02.2012 11:50
    ***

    atunci cand ai bani si nu sti ce sa faci cu ei , cum sa faci sa ii inmultesti si tot iei din sac si nu mai pui , cam asa ajungi !!!! am vazut si oameni care au avut ceva bani nu au stiut in ce sa ii investeasca si acum stau si sufla un duda :))

  • Ele, miercuri, 01.02.2012 10:29
    Pt ella

    Ce e gresit in asta? Vine de la' să îmi țin copiii', forma scurta 'să-mi' :-j

  • ella, miercuri, 01.02.2012 09:05
    ella

    Ce sa facem cu gramatica asta...."sa-mi tin copiii"???

  • bugodan, miercuri, 01.02.2012 08:44
    SARACITI ?

    As spune ca s-au intins mai mult decat aveau nevoie !

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro