Sandra Bullock, o mămică nevrotică: De ce se teme cel mai mult vedeta
Actrița în vârstă de 54 de ani recunoaște că are o mulțime de temeri în privința copiilor ei și că își face prea multe gânduri negre.
Sandra Bullock a jucat recent rolul unei mame care luptă cu disperare să-și apere cei doi copii de o forță misterioasă, în noua producție horror "Bird Box". Nici nu se putea ceva mai potrivit pentru vedeta care recunoaște că trăiește cu aceleași temeri în privința copiilor ei, Louis, în vârstă de opt ani, și Laila, în vârstă de șase ani.
Spre deosebire de iubitul ei, Bryan Randall, care e foarte relaxat, actrița se consideră o mamă nevrotică și are o mulțime de spaime. Într-o discuție deschisă despre rolul de părinte pe care a purtat-o cu Sam Rubin, în emisiunea "Morning News" a postului TV KTLA 5 din Los Angeles, actrița americană a fost întrebată dacă experiențele ei de mamă au ajutat-o în rolul din "Bird Box". "Știu cum e să fii speriată în fiecare zi pentru că îmi iubesc copiii până în punctul în care sunt puțin nevrotică", a răspuns Sandra, adăugând că e terorizată de tot ce se întâmplă în lume, dar și de îndoiala că nu e o mamă suficient de bună. "Când pleacă de acasă și se duc la școală, îmi verific tot timpul telefonul... dacă mă sună de la școală? Dacă pățesc ceva? Dacă pleacă cu cineva, intru în panică", a spus ea, mărturisind apoi că trebuie să fie mai relaxată. "Trebuie să învăț să mă relaxez într-o lume care se învârte amețitor și să-mi reamintesc mie, dar și copiilor, că suntem într-un loc bun."
Când realizatorul i-a spus că el are patru copii și n-are nici cea mai mică grijă, actrița i-a replicat: "Nu știu dacă e o chestie legată de sex... dar și iubitul meu e la fel. Nu vreau să fiu speriată, vreau doar să mă asigur că am făcut tot pentru a-mi proteja cei doi copii frumoși pe care am fost binecuvântată să-i cresc."
Ambii copii ai actriței sunt adoptați. Cei doi micuți afro-americani s-au născut în Louisiana, iar Sandra Bullock îi crește împreună cu iubitul ei, Bryan Randall.