Sex appeal la 47 de ani: Celine Dion şi-a arătat picioarele pe scenă

Vedete / 19.05.2015

Cântăreaţa canadiană nu şi-a pierdut frumuseţea, deşi a trecut printr-o perioadă grea, marcată de boala soţului. Ea a avut o apariţie remarcabilă la gala Billboard Music Awards.

Chiar dacă nu traversează cel mai fast moment din viaţa sa, Celine Dion nu şi-a pierdut atributele care au caracterizat-o întotdeauna: eleganţă şi modestie. Artista în vârstă de 47 de ani a lăsat o impresie foarte bună la evenimentul muzical desfăşurat duminică în Las Vegas. Îmbrăcată într-o rochie din piele, de culoare verde, cu o despicătură îndrăzneaţă, care îi lăsa la vedere piciorul drept, la care a asortat o pereche de sandale cu toc aurii, Celine Dion a atras toate privirile cu look-ul ei sexy, notează tabloidul britanic Daily Mail.


Cântăreaţa canadiană a renunţat la ruj, dar asta nu a diminuat cu nimic efectul apariţiei sale, dimpotrivă. Pielea bronzată şi tonifiată, ochii şi părul ei au fost în centrul atenţiei, scrie ziarul citat.

Celine Dion a fost aplaudată energic în momentul în care a urcat pe scenă pentru prezenta unul dintre premii, fiind vizibil emoţionată de primirea călduroasă a publicului. 

Cântăreaţa americană country-pop Taylor Swift şi artistul britanic Sam Smith au dominat ediţia din 2015 a galei Billboard Music Awards, organizată duminică seară, la MGM Grand Garden Arena din Las Vegas, care s-a încheiat însă cu un cor de fluierături la adresa rapperului Kanye West. Taylor Swift a câştigat opt trofee, inclusiv cel aferent categoriei "cel mai bun artist", considerat principalul premiu al galei. Una dintre cântăreţele cu cele mai mari vânzări de discuri din Statele Unite ale Americii, s-a impus de asemenea, printre altele, la categorii precum "cea mai bună cântăreaţă", "Top Billboard 200 Album" (cu materialul discografic intitulat "1989"), "Top Billboard 200 Artist" şi "Top Hot 100 Artist".


Cântăreţul britanic Sam Smith a fost desemnat "cel mai bun cântăreţ" şi "cel mai bun artist debutant". Starul britanic, în vârstă de 22 de ani, unul dintre concurenţii principali ai cântăreţei Taylor Swift, întrucât primise 13 nominalizări, cu doar una mai puţin decât Swift, a fost învins de artista americană, prin prisma numărului de trofee câştigate. Cântăreţul britanic s-a impus şi la categoria "cel mai bun artist de radio".
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro