Sheryl Crow, la 51 de ani: Apariție senzațională în rochie de gală
Divertisment · Vedete / 12.12.2013

Cântăreața arată fabulos. Ea a impresionat pe covorul roșu, la gala de decernare a premiilor American Country Awards.

Puține femei celebre care au trecut pragul celor 50 de ani se pot lăuda că arată atât de bine. Te uiți la ea și nu poți să nu te întrebi: chiar are 51 de ani?
 
Cu corpul svelt, pielea întinsă și o rochie roz care o întinerea și mai mult, Sheryl Crow i-a dat pe spate pe cei prezenți, marți seară, la gala muzicii country din Statele Unite, organizată la hotelul Mandalay Bay din Las Vegas.

Cântăreața a optat pentru un machiaj subtil, accesorizându-și ținuta cu o brățară din aur și o poșetuță strălucitoare, scrie cotidianul englez Daily Mail.



Este remarcabil că Sheryl Crow arată atât de bine la vârsta ei, ţinând cont că în ultimii ani ea s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate în ultimii ani.



În iunie anul trecut, cântăreaţa americană a anunţat, într-un interviu acordat publicaţiei Las Vegas Journal, că a fost diagnosticată cu o tumoare cerebrală benignă, la şase ani după ce a reuşit să învingă cancerul mamar.

Sheryl Crow, care a avut o relaţie cu ciclistul american Lance Armstrong între 2003 şi 2006, a spus că a început să se îngrijoreze atunci când a început să uite versurile pieselor sale, în timp ce se afla pe scenă.



"Eram atât de îngrijorată pentru memoria mea, încât am făcut un RMN. Am descoperit că aveam o tumoare la creier", a declarat artista americană, în vârstă de 50 de ani. "Apoi mi-am spus: «Ai văzut? Ştiam eu că e o problemă»", a spus vedeta.

"Nu am vorbit cu nimeni despre aceste lucruri", a adăugat cântăreaţa, care a primit rezultatele acelei analize RMN în noiembrie 2011. "Este însă o tumoare benignă, nu am motive de îngrijorare", a adăugat ea.

Agentul de presă al cântăreţei a declarat pentru revista People că Sheryl Crow este sănătoasă şi fericită. Tumoarea în cauză este un meningiom, o tumoare tipic benignă, care se dezvoltă din ţesuturile care acoperă creierul şi măduva spinală. Din fericire, acest tip de tumoare nu impune o intervenţie chirurgicală, notează agenţia Mediafax.



În 2006, imediat după ce s-a despărţit de Lance Armstorng, Sheryl Crow a anunţat că era bolnavă de cancer mamar.

Cântăreaţa americană, recompensată cu nouă premii Grammy în cariera ei, locuieşte în prezent la Nashville, cu cei doi fii adoptivi - Wyatt Steven şi Levi James. Celebră pentru piese precum "All I Wanna Do", "If It Makes You Happy", "Run, Baby, Run", "Leaving Las Vegas", "Soak Up The Sun", artista americană a vândut peste 35 de milioane de albume pe plan mondial.



Sheryl Crow este o cântăreaţă şi cantautoare americană, născută pe 11 februarie 1962, într-o familie de muzicieni profesionişti. Muzica ei melodioasă, care combină stilurile pop, country şi rock, i-au adus nouă premii Grammy şi celebritatea pe plan internaţional. Ea a lansat şapte albume de studio, a colaborat cu o serie de artişti de renume precum Michael Jackson, Eric Clapton, Mick Jagger, Luciano Pavarotti şi Tina Turner, iar piesele sale au fost incluse pe coloanele sonore ale multor filme cu succes de box office, precum "Cars/ Maşini", "Erin Brockovich" şi "Tomorrow Never Dies/ 007 şi Imperiul Zilei de Mâine", notează Mediafax.



Sheryl Crow a concertat şi în România, susţinând un recital pe scena festivalului Cerbul de Aur de la Braşov, în 1997.


Foto: Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro