Susan Sarandon, voluntar la 68 de ani: Actrița își vindecă suferința în dragoste ajutându-i pe sinistrați

Vedete / 26.05.2015

Vedeta a lăsat în urmă despărțirea dureroasă de iubitul ei și a plecat în Nepal pentru a-i sprijini pe nevoiașii afectați de cutremure.

Susan Sarandon n-a avut un an grozav. Despărţirea de regizorul Jonathan Bricklin, iubitul ei mai tânăr, în vârstă de 38 de ani, în care credea enorm, i-a sfâşiat inima. Dar tocmai când viaţa părea să nu-i mai ofere noi prspective, ea a descoperit un sens nou al existenţei sale: ce înseamnă o dezamăgire în dragoste pe lângă drama copleşitoare a miilor de oameni săraci, înspăimântaţi şi chinuiţi de nevoi? Tragedia sinistraţilor din Nepal a făcut-o să uite de tristeţea care pusese stăpânire pe ea, iar vedeta şi-a dat seama că trebuie să facă ceva pentru alţii, nu pentru ea.


Cunoscută pentru spiritul său combativ, implicată în numeroase acţiuni activiste, Susan Sarandon a sosit duminică în Nepal şi a luat imediat contact cu oamenii loviţi de seismele catastrofale. De-a lungul şederii sale de cinci zile în micul stat asiatic, actriţa americană va colabora cu ONG-ul Live To Love pentru a-i ajuta pe cei năpăstuiţi, informează ziarul britanic Daily Mail.

Îmbrăcată lejer pentru această călătorie, cu un tricou negru, pantaloni largi şi încălţată cu bocanci, actriţa americană a primit cu drag o ghirlandă de flori din partea localnicilor şi a stat de vorbă cu ei pentru a înţelege care sunt cele mai urgente măsuri ce trebuie luate în sprijinul lor. O femeie, al cărei nume este Kanti Maya, i-a povestit că şi-a pierdut soţul şi fiica în timpul cutremurului care a afectat satul Ramkot, iar Susan a consolat-o şi a încurajat-o.


Primul cutremur devastator, cu o magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter, s-a produs pe 25 aprilie şi s-a soldat cu cel puţin  8.490 de morţi, potrivit ultimului bilanţ întocmit de autorităţi. Al doilea seism, cu o magnitudine de 7,3 grade, a avut loc pe 12 mai şi a ucis 158 de persoane.

Susan Sarandon a mers printre ruine, a vorbit cu oamenii şi a înţeles la faţa locului dimensiunea dezastrului. După ce i-a încurajat pe localnici, ea a participat la o acţiune de planificare a construirii de noi locuinţe pentru sinistraţi. Proiectul Live To Love, susţinut de grupul Panchakanya group şi de Organiozaţia Antreprenorilor din Nepal, are ca obiectiv ridicarea a 201 de cămine rezistente la cutremure, relatează Daily Mail.


Susan a vorbit la deschiderea şantierului, subliniind importanţa continuităţii turismului în Nepal, un domeniu vital pentru economia acestei ţări.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro