Audrey Hepburn și-a riscat viața în timpul războiului, ascunzând un soldat britanic în casa familiei sale. După încheierea conflictului, ea a început să studieze baletul

Audrey a supraviețuit ocupației germane. Avea 16 ani și cântărea doar 40 de kilograme. Suferea de astm, anemie acută, icter și mai avea și o formă gravă de edem. Dar era în viață, spre deosebire de cei 22.000 de oameni care au murit de foame după ce naziștii au confiscat toată hrana și combustibilul dispnibile în orașul Arnhem. Olandezii au fost obligaţi să rabde de foame și de frig, murind pe capete.

"Mama a îndurat urmările războiului toată viața ei", a scris Luca Dotti. Al Doilea Război Mondial i-a întrerupt viitoarei vedete cursul normal al vieții. N-a mai putut continua cursurile la școala privată din Londra, iar visul de a deveni balerină s-a spulberat. Era cu cinci ani de pregătire în urma fetelor care trăiau în Londra și erau mai bine hrănite și instruite. Părinții săi se temeau de bombardamentele nemților și au decis să părăsească Londra și să se întoarcă în Olanda. Războiul i-a ajuns din urmă și acolo.

Dezamăgită că nu va urca pe scenă ca dansatoare, Audrey a început să aplice ceea ce învățase la ședințele riguroase de pregătire, pregătindu-se pentru cariera de actriță, povestește Luca Dotti în cartea sa. Așa a devenit starul care a subjugat întreaga lume. Dar în spatele vedetei era o femeie care muncea din greu pentru a recăpăta ceea ce pierduse: casa, familia și siguranța că au ce mânca. Din anii grei ai războiului a moștenit pasiunea pentru mâncarea bună, pentru familie, casă și grădină, deși s-a ales cu o sănătate șubredă.

Războiul n-a avut doar un impact fizic asupra actriței, ci și unul psihologic. Anemia a lăsat-o cu cercuri întunecate sub ochi, ceea ce i-a generat unul dintre marile sale complexe, care au bântuit-o toată viața. Nu-i plăceau nici picioarele ei, pe care care le vedea prea lungi, nici nasul și urechile, despre care credea că sunt prea mari.

Ca să se pună pe picioare după suferințele din timpul războiului, Audrey a mâncat mult spanac, musli, ficat și ciocolată. Foamea îndurată i-a provocat și dependența de mâncare. Era înnebunită după ciocolată și credea că aceasta o ajuta să blocheze tristețea, povestește Luca Dotti în cartea lui. "Când eram copil și primeam o ciocolată, obișnuiam să o mănânc pe toată, până la ultima bucățică. Acum, dacă am o cutie cu ciocolată bună, mă ține cam o oră, poate două", i-a povestit ea fiului său.

De unde provenea dependența sa de ciocolată? De fiecare dată când părinții ei se certau, Audrey își rodea unghiile, o coajă de pâine sau mânca ciocolată, scrie Luca Dotti.

La sfârșitul ocupației germane, un soldat olandez i-a dat șapte batoane de ciocolată. Ea credea că acest dar a ajutat-o să treacă cu ultimele puteri peste ultimele zile de foamete. De atunci, relația sa cu acest produs irezistibil a devenit neîntreruptă. Tot timpul avea în living cel puțin o ciocolată sau în bucătărie o prăjitură cu ciocolată făcută chiar de ea.Pastele au fost o altă slăbiciune a sa. "Nu putea trăi fără ele", scrie Luca. Oricât de multe mânca, nu se îngrăşa deloc şi asta deşi nu se limita la porţii mici şi întotdeauna îşi mai punea o a doua farfurie plină-ochi. Aşa îşi termina adesea masa, deşi în multe familii italiene pastele sunt primul fel de mâncare.

Când se întorcea acasă dintr-o călătorie, o farfurie cu spaghetti al pomodoro o aştepta întotdeauna, povesteşte fiul actriţei. Adesea, îşi lua în valiză pastele, uleiul de măsline şi brânza Parmigiano-Reggiano.

Pe lângă toate acestea, Audrey adora îngheţata. Preferata sa era cea de vanilie, asezonată cu tot felul de condimente.