16
Un actor grăbit: Luke Perry își programase nunta la vară și trimisese invitațiile
Starul din „Beverly Hills, 90210“ plănuia să se căsătorească în vară cu logodnica lui, Wendy Madison Bauer, și apucase să trimită invitațiile înainte de a muri.
Luke Perry s-a stins din viață înainte de a apuca să ducă la bun sfârșit planurile de nuntă. Actorul și logodnica sa, Wendy Madison Bauer, stabiliseră data nunții, 17 august, iar ceremonia urma să aibă loc la Los Angeles. Potrivit TMZ, cuplul începuse să trimită invitațiile de nuntă, realizate în stil art-deco, către prieteni și familie.Cuplul alesese pentru invitații o temă de design elegantă, inspirată din anii '30, cu o ilustrație gri în stil Gatsby și chenar auriu.
Logodnica actorului a rupt tăcerea după moartea acestuia. Într-o declarație emoționantă, publicată sâmbătă de People, Wendy Madison Bauer (44 de ani) le-a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături după pierderea imensă pe care a suferit-o. "Vreau să-mi exprim gratitudinea față de toți cei care mi-au oferit iubirea și sprijinul lor. Nenumărate povești emoționante despre generozitatea și bunătatea lui Perry au fost o sursă de mângâiere în această perioadă dificilă. Ultimii 11 ani și jumătate cu Luke au fost cei mai fericiți ani din viața mea și sunt recunoscătoare că am avut acest timp cu el. Vreau, de asemenea, să le mulțumesc copiilor lui, familiei și prietenilor pentru dragostea și sprijinul lor. Am găsit alinare unul la celălalt și în convingerea că viețile noastre au fost marcate de acest om extraordinar. Ne va lipsi tare mult"
Averea lui Luke Perry le va reveni moștenitorilor săi direcți - fiul lui, Jack (21 de ani), și fiica, Sophie (18 ani), din căsnicia cu fosta soție, Rachel Minnie Sharp.
Potrivit unor informații recente, familia intenționează să îl înmormânteze la cimitirul Forest Law. O sursă citată de Radar Online a declarat că familia vrea să-l omagieze ca pe o emblemă, așa cum a fost, și speră ca slujba religioasă să reflecte această dorință. Totodată, apropiații actorului speră că la înmormântare vor fi prezenți toți colegii lui din lumea filmului, așa cum el și-ar fi dorit.
Perry a murit pe 4 martie, la vârsta de 52 de ani, după ce a suferit un accident cerebral masiv în timp ce se afla în locuința lui din California.
În ultimele clipe de viață, actorul american a fost vegheat de copiii lui, de logodnica sa, de fosta soţie, Minnie Sharp, de mama lui, Ann Bennett și de tatăl vitreg, Steve Bennett, dar şi de fratele și sora lui, Tom Perry și Amy Coder, precum şi de alte rude.
Luke Perry și Minnie s-au căsătorit la 20 noiembrie 1993, iar copiii lor s-au născut în 1997 și în 2000. Ei au divorțat în 2003.
Foto: Hepta