Înaintea concertului pe care l-a susținut în orașul Louisville, Kentucky, din Statele Unite, Selena Gomez a avut o întâlnire emoționantă cu fanul său numărul unu.
Este vorba despre o fetiță în vârstă de cinci ani, pe nume Audrey Nethery, la rândul său celebră, dar pe Internet.
Audrey, care suferă de o maladie rară numită Diamond-Blackfan, a devenit foarte populară pe Youtube după ce părinții săi au început să posteze filmulețe în care fetița dansează și cântă cu patimă pe melodii cunoscute. Iar printre starurile sale preferate se numără Selena Gomez, pe care micuța Audrey își dorea de multă vreme să o cunoască.
În luna ianuarie a acestui an, părinții lui Audrey au postat un video în care fetița dansează cu mare pasiune pe melodia Selenei Gomez, iar vedeta nu a întârziat să reacționeze. "
Întâlnirea dintre cele două a culminat cu un moment foarte simpatic, dar și emoționant. Selena și Audrey au dansat împreună pe melodia "Love you like a love song" a cântăreței americane, iar la finalul dansului s-au îmbrățișat.
Selena a postat filmulețul pe contul său Instagram, iar acesta a strâns aproape trei milioane de like-uri și opt milioane de vizualizări.
Audrey Nethery a fost diagnosticată cu anemia Diamond-Blackfan, o afecțiune rară care provoacă simptome precum oboseală, slăbiciune, dar și anomalii fizice precum microcefalie sau glaucom. Celebritatea dobândită pe Internet a transformat-o pe Audrey în ambasadorul acestei maladii rare, dar a ajutat-o să încurajeze donațiile pentru efectuarea de cerecetări asupra acestei afecțiuni.