17
Winona Ryder spune că a suferit mult după despărțirea de Johnny Depp, dar Michelle Pfeiffer a ajutat-o: „Îmi era foarte greu să am grijă de mine”
Divertisment · Vedete / 29.06.2022

Winona Ryder a dezvăluit că a trecut printr-o perioadă foarte dificilă după despărțirea de Johnny Depp, din anul 1993. Actrița în vârstă de 50 de ani a mărturisit că Michelle Pfeiffer a fost cea care a ajutat-o să depășească acea etapă din viața ei.


Ea a spus că starea ei la acea vreme era asemănătoare cu cea a personajului Susanna Kaysen, pe care l-a interpretat în filmul „Girl Interrupted”, care a petrecut 18 luni într-un spital de psihiatrie după ce a încercat să se sinucidă.


„A fost 'Girl, Interrupted' în viața reală pentru mine. Îmi amintesc că jucam un personaj care era torturat într-o închisoare din Chile (n.r. în drama „The House of Spirits” din anul 1994)”.

„Mă uitam la aceste vânătăi și tăieturi false de pe fața mea [de la filmări] și mă chinuiam să mă văd pe mine ca pe acea fată. 'Ai trata această fată așa cum te tratezi pe tine?' Îmi amintesc că mă uitam la mine și îmi spuneam 'Același lucru mi-l fac eu mie, dar în interior'. Pentru că nu aveam grijă de mine”, a declarat actrița.



Ea a dezvăluit că Michelle Pfeiffer, colega sa de platou din filmul „Age of Innocence”, a asigurat-o că perioada dificilă va trece.

„Nu am vorbit niciodată despre asta. Este o parte din mine care este ascunsă. Am un fel de loc în inimă pentru acele zile. Dar pentru cineva mai tânăr, care a crescut cu social media, este dificil de descris”, a adăugat starul.

Winona a vorbit și despre cultura „crudă” a tabloidelor de la începutul anilor 2000 și spune că a simțit că „o parte din viața mea se încheiase”.

Actrița a ajuns pe prima pagină a ziarelor în anul 2001, când a fost prinsă că a furat din magazinul Saks Fifth Avenue și a fost găsită vinovată de furt.


După ce a devenit ținta presei în urma scandalului, vedeta a spus că s-a retras din lumea filmului. „În mod clar m-am retras. Eram în San Francisco. Dar în același timp nici nu mai primeam oferte. Cred că a fost o separare reciprocă”, a declarat Ryder.

„Era foarte multă răutate... Apoi am revenit în Los Angeles și a fost o perioadă dificilă. Nu știam dacă acea parte a vieții mele s-a încheiat”, a spus vedeta, făcând referire la cariera sa de actriță.



Deși a stat câțiva ani departe de lumea filmului, Winona nu a putut să renunțe definitiv la actorie. Ea face parte din anul 2016 din distribuția serialul Netflix „Stranger Things”, alături de tânăra actriță Millie Bobby Brown.

În ceea ce privește presiunea pe care o resimt tinerii actori care vor să-și facă un nume la Hollywood, Ryder a spus: „Această industrie este brutală. Muncești constant, dar dacă vrei să faci o pauză, ți se spune 'Dacă încetinești ritmul, se va opri totul'. Apoi auzi 'Este imposibil să revii', după care ți se spune 'Nici măcar nu mai intri în discuție'. Este nemilos”, a mărturisit starul.

În prezent, actrița este fericită într-o relație cu designerul Scott Mackinlay Hahn, în vârstă de 51 de ani.


Ea a dezvăluit că îi place faptul că partenerul său, cu care are o relație din anul 2011, nu face parte din lumea filmului, dar cu toate acestea au „foarte multe în comun”.

„Este minunat că nu face parte din această industrie. Am încercat să țin totul cât mai ascuns”, a spus ea despre povestea de iubire cu Mackinlay Hahn.

Actrița deținătoare a unui Glob de Aur și-a amintit prima lor întâlnire și a mărturisit că actualul său iubit nu știa cine este.

„Credea că sunt Milla Jovovich. Mi-a spus că am fost grozavă în 'The Fifth Element.'”, a declarat Ryder.


Ea a fost logodită cu Johnny Depp la începutul anilor '90 și a avut o relație cu actorul Matt Damon în anul 2000. De-a lungul timpului, actrița a avut relații cu nume mari de la Hollywood, printre care Val Kilmer, David Duchovny, Christian Slater sau Rob Lowe.

Într-un interviu din anul 2016, ea a spus că  mariajul nu a fost niciodată o prioritate pentru ea. „Prefer să nu fi fost căsătorită niciodată decât să fi divorțat de câteva ori. Nu că ar fi ceva greșit în a divorța, dar nu cred că aș putea să fac asta. Atunci când părinții tăi sunt îndrăgostiți nebunește de 45 de ani, standardele tale sunt foarte ridicate”, a mărturisit actrița.

Foto: Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro