8 semne subtile că partenerul tău e imatur. Ce trebuie să faci!
Unul dintre principalele motive pentru care relațiile nu funcționează așa cum ar trebui este imaturitatea emoțională a unuia sau a ambilor parteneri.
La început s-ar putea să nu pară mare lucru, iar problemele ar putea fi minore, dar, dacă există semne de imaturitate, este foarte probabil ca problemele să escaladeze. Este mai simplu să previi toate neplăcerile și suferințele care apar din cauza imaturității cuiva dacă știi unde trebuie să te uiți și ce să cauți.Iată 8 semne subtile că partenerul tău este imatur:
Partenerul tău spune lucruri pe care nu le crede
Potrivit psihologului Nick Wignall, a fi îndrăgostit este un sentiment uimitor și, din această cauză, tindem să ne concentrăm asupra lucrurilor bune și să ignorăm steagurile roșii. Trebuie să poți vedea aceste semne de alarmă de la început. Și, unul dintre cele mai evidente este atunci când observi că partenerul tău spune lucruri în care nu crede cu adevărat. Acesta este un semn foarte clar al imaturității emoționale.
Dacă îți spune că poți ieși în oraș liniștită cu prietenele tale, iar când ajungi acasă te trage la răspundere că ai ajuns prea târziu, acesta poate fi un semnal de alarmă.
Partenerul tău trebuie să fie liniștit constant
Deși este bine și complet normal să ceri sau să ai nevoie de asigurări uneori, poate deveni problematic dacă se întâmplă constant. Poate fi vorba despre mesaje și întrebări constante, analizarea mimicii feței cuiva sau solicitarea de a fi liniștit fără vreun motiv real. Și, dacă faci tot posibilul să îți liniștești partenerul, în ciuda faptului că este cu intenții bune, acest lucru poate înrăutăți situația atât pentru el, cât și pentru relație.
Dacă are nevoie de fiecare dată să-i spui că ieși doar cu prietenii și nu are motive să se îngrijoreze, acesta poate fi un semnal de alarmă.
Partenerul tău te face să crezi că ești nebună sau te învinovățeste constant
Să te facă să crezi că îți imaginezi lucruri este o formă de abuz emoțional și se întâmplă în principal în relațiile de dragoste. El/ea te face să îți pui la îndoială gândurile, amintirile și evenimentele, încercând practic să te facă să crezi că ești nebună. Când acest lucru este dus la extremă, victimele pot începe chiar să-și pună la îndoială propria sănătate mintală. Acesta este un steag roșu major în orice relație și, dacă se întâmplă o dată, se va întâmpla în continuare.
De asemenea, mulți oameni dau vina pe partenerul lor ca armă pentru a-l face să se simtă rău sau pentru a-l manipula să facă ceva ce nu vrea să facă. Chiar dacă nu ai făcut nimic greșit, cealaltă persoană te poate face să crezi că e vina ta și te va forța să găsești o modalitate de a remedia problema respectivă. Dacă partenerul tău te învinovățește constant, ar trebui să știi că s-ar putea să te manipuleze, ceea ce e un semnal important de alarmă.
Poate te interesează și:
5 situații în care e bine să îți minți partenerul
Partenerul tău nu își permite să fie vulnerabil
Noi, ca oameni, avem capacitatea de a ne conecta cu ceilalți la un nivel profund. Multe relații eșuează din cauza lipsei de vulnerabilitate. Este posibil ca oamenii să fi experimentat ceva în trecutul lor care i-a făcut să-și dorească să se protejeze împotriva suferinței, nepermițându-și astfel să fie vulnerabili. Asta înseamnă că, de asemenea, nu își permit să iubească, să fie intimi și să se conecteze cu adevărat cu partenerul lor.
Partenerul tău trebuie să aibă întotdeauna ultimul cuvânt
Oamenilor le place să aibă dreptate și să iasă întotdeauna învingători în dispute și discuții, dar uneori, sentimentele partenerului sunt mai importante decât satisfacția de a avea mereu dreptate. Și, dorința de a avea mereu ultimul cuvânt vine aproape întotdeauna din motive de atac și se termină sub forma unor cuvinte distructive și dăunătoare. Dacă partenerul tău face acest lucru în mod constant, atunci este un semnal important de alarmă.
Partenerul tău nu știe ce vrea
Poți suferi mult dacă ai o relație cu cineva care nu știe niciodată ce vrea. Ar putea fi ceva la fel de mic precum să nu poată decide ce să mănânce la prânz, dar, de asemenea, ar putea fi ceva mult mai serios, cum ar fi să nu știe dacă vrea o relație serioasă cu tine. Oricine își dorește pe cineva care să știe ce vrea de la o relație sau de la viață.
Partenerul tău nu vrea niciodată să încerce lucruri noi
Echilibrul și compromisul sunt foarte importante pentru o relație sănătoasă. A fi capabil să-ți echilibrezi dorințele și nevoile cu cele ale partenerului tău necesită compromisuri. Sună simplu, dar mulți oameni nu sunt pregătiți să facă asta. Dacă partenerul tău nu dorește să încerce o nouă destinație de vacanță, să ajute la treburi sau să-și schimbe anumite comportamente sau acțiuni, înseamnă că nu vrea să încerce lucruri noi și să facă compromisuri. Acestea sunt semne clare de imaturitate emoțională.
Partenerul tău nu învață din greșelile sale
Este în regulă să ne „răcorim” uneori și să ne supărăm de ceva, atât timp cât putem recunoaște că izbucnirea noastră a fost nepotrivită, mai ales dacă a fost fără motive și ne cerem scuze. Oamenii care refuză să recunoască că au greșit sau continuă să facă același lucru pentru care și-au cerut scuze sunt imaturi emoțional, iar acele lucruri sunt steaguri roșii.