Te numeşti dependent când ai nevoie în permanenţă de cineva în viaţa ta. Când nu poţi lua decizii singur şi-l încarci pe cel de lângă tine cu dilemele tale. Cum poţi scăpa de dependenţă, de unde vine şi de ce noi, femeile, suntem mai predispuse ei?

Te numeşti dependent când ai nevoie în permanenţă de cineva în viaţa ta. Când nu poţi lua decizii singur şi-l încarci pe cel de lângă tine cu dilemele tale. Cum poţi scăpa de dependenţă, de unde vine şi de ce noi, femeile, suntem mai predispuse ei?

 Când ne naştem şi ajungem într-o anumită familie, este scris în codul nostru să îndeplinim o misiune comună: aceea de a încerca o serie de experienţe care să ajungă să fie expresia unui trai autentic. Acest trai se poate realiza, în primul rand, prin eliberarea de comportamentele mascate pe care le-am dobândit în copilărie, din înţelegerile noastre greşite ale unor situaţii trăite atunci. Cele mai multe comportamente dureroase ale noastre ca adulţi provin dintr-o rană „primită” în copilărie şi nevindecată!

Ce ne predispune la dependenţă?

Atât femeile, cât şi bărbaţii, se confruntă cu o rană dureroasă, nevindecată din copilărie, aceea a abandonului. Și nu spun aici că majoritatea dintre noi au fost abandonaţi la propriu de părinţi când erau mici, ci spun că majoritatea femeilor şi bărbaţilor au interpretat greşit un comportament al părinţilor ca fiind unul de abandon.

De exemplu: dacă mama este ocupată cu un alt copil nou-născut, copilul cel mare poate intrepreta acest aspect ca pe un abandon; dacă părinţii lucrează şi au foarte puţin timp pentru el, dacă este dus la spital şi lăsat acolo pentru investigaţii, iar părinţilor nu le este permis accesul; dacă părinţii lasă copilul mai multe zile în grija altcuiva; dacă mama este bolnavă şi tatăl plecat, iar copilul este obligat să se descurce singur; dacă experimentează o lipsă acută de comunicare cu părintele de sex opus şi nu se simte destul de mult hrănit emoţional… Ttoate aceste exemple determină o rană de abandon care, cu timpul, se transformă într-un comportament dependent.

Ce este mit, ce este adevăr?

Majoritatea scrierilor despre comportamentul femeilor spun ca acestea sunt mult mai dependente emoţional decât bărbaţii. De asemene, în conferinţele legate de această temă, majoritatea participanţilor chestionaţi răspund că femeile sunt mai dependente. Cum motivează ei? Spun că femeile se exprimă mult mai emoţional decât bărbaţii. Acest lucru se întâmplă destul de des, dar acesta să fie motivul care le face pe femei să fie mai dependente? Nu, cu siguranţă că nu…

Din confirmările psihologilor, bărbaţii sunt mult mai dependenţi emoţional decât femeile. Asta deşi societatea noastră perpetuează mitul că bărbaţii nu sunt ataşaţi emoţional şi, cu siguranţă, deloc dependenţi de femei sau de relaţii emoţionale. Un studiu destul de recent din SUA arată că adolescenţii băieţi au raportat angajamente intense faţă de prietenele lor şi o lipsa de încredere de sine considerabilă în cadrul relaţiei şi, mai ales, în ceea ce priveşte controlul relaţiei.

Diferenţe El/Ea

Bărbaţilor nu li se prea acordă ocazia de a stabili, menţine şi exprima intimitatea. Ei sunt învăţaţi de la o vârstă fragedă că intimitatea emoţională este neadecvata pentru un bărbat. Excepţie: dacă această intimitate  este îndreptată direct faţă de o femeie “sigură”: mamă, iubiă sau soţie. De aceea, principala cauză a dependenţei bărbaţilor este aceea a rănii netratate de abandon suferite în copilărie.

La  polul opus, femeile au practicat  şi practică manifestarea emoţiilor în mod deschis de când sunt mici, au fost învăţate să aibă grijă de ele însele şi unele de celelalte, stabilindu-şi cercuri de prieteni cu care îşi exersează sentimentele. Chiar dacă trec mai uşor peste suferinţa despărţirii în relaţii, comportamentul dependent nu este vindecat. Iar femeile au de vindecat aceeaşi rană a abandonului ca şi bărbaţii!

Cine nu poate lua hotărâri?

Dacă vrei să recunoaşti o persoană dependentă, indiferent că e femeie sau bărbat, uită-te în jur la oamenii care au un comportament de victimă, o nevoie asiduă de prezenţa cuiva în viaţa de zi cu zi, de atenţie sau de susţinere. Ei îşi caută întotdeauna să se agaţe fizic şi psihic de cineva.  Persoanele dependente au o dificultate de a face sau de a decide ceva singure şi sunt inconstante: trec foarte uşor de la veselie la supărare.

Marea provocare a vieţii dependenţilor este independenţa pe care o caută toată viaţa. Pentru a o găsi, este important pentru dependenţi să-şi recunoască, să-şi observe şi să-şi accepte rana. Acceptând-o, vor şti că au  de învăţat de fiecare dată câte ceva din fiecare experienţă. Cu timpul, vor putea face diferenţa între momentele în care se comport sub masca de dependent şi când se comportă autentic, din iubire. Primul semn al acestei distincţii va apărea în momentul în care vor conştientiza că momentele dureroase din viaţa lor sunt cele în care activează sub un comportament mascat, dependent.
Iar momentele de bucurie sunt cele în care nu trăiesc din nevoia de a fi iubiţi şi îngrijiţi de cei din jur, ci trăiesc din autosuficienţă, manifestându-şi iubirea către semeni şi către ei.

Cum te vindeci

Vindecarea de dependenţă poate sa înceapă cu un exerciţiu simplu, în 5 paşi, care ne va direcţiona să putem trăi autentic, fără dependenţă, făcând distincţia clară între dependenţă şi iubire.
Indiferent că sunt femei sau bărbaţi, toti dependenţii, chiar daca se manifestă diferit, au aceeaşi suferinţă, aceeaşi rană de vindecat, aceea a abandonului prost înteles în copilărie.

1. Învaţă să te iubeşti pe tine. Când suntem dependenţi emoţional, căutăm ca partenerii noştri să umple golul de iubire pe care îl simţim. Pentru a putea începe să construim relaţii bazate pe iubire împărtăşită de ambele părţi, este important să înţelegem şi să trăim ce înseamnă iubirea. Acest lucru înseamnă să începem săpetrecem timp cu înţelegere şi compasiune cu persoane cu care îţi petreci cel mai mult timp: adicăcu noi înşine. În tot acest timp petrecut cu noi este important să rememorăm calităţile noastre, să primim lecţiile vieţii cu deschidere şi înţelepciune şi să ne privim fără urmă de judecată, astfel încât stima noastră de sine să crească in fiecare zi. Când iubirea de sine şi respectul faţă de noi va creşte, vom putea să trecem la relaţionarea cu ceilalţi la un nivel echitabil.

2. Foloseste-ţi inima în comunicare, adică învaţă să laşi sentimentele şi emotiile pozitive să razbată în comunicarea cu ceilalţi: empatia, bunătatea şi iubirea de semeni.

3. Renunţă la aşteptări. Învaţă să înţelegi că singurele tale nevoi fără de care nu poţi trăi sunt cele fiziologice şi cele de siguranţă, celelalte fiind doar aşteptările tale care provin din dependenţa ta de cei din jur. Poţi trăi în armonie cu oamenii atâta timp cât eşti într-o relaţie cu ei, nu într-o tranzacţie! O relaţie autentică este precum Soarele: ne furnizează lumină şi căldură fără să aştepte nimic în schimb!

4. Învaţă că esti suficient! Într-o relaţie adevarată, oamenii implicaţi se plac şi se iubesc pentru ceea ce sunt ei cu adevărat. Odată ce ştii că eşti suficient pentru tine şi incepi să trăieşti ca fiind tu, cel adevărat, vor veni către tine oamenii care trăiesc şi sunt în rezonanţă cu tine.

5. Foloseste-ţi cele 2 puteri: răbdarea şi iertare  pentru a dezvolta iubire, şi nu dependenţă prin victimizare şi judecată. Pentru a ierta pe cineva este necesar să vezi dincolo de suprafatţa imperfect pe care o arată la fel ca şi tine. Gândeşte-te că şi persoana respectivă are un comportament nu foarte adecvat pentru că mai are de vindecat nişte răni. Priveşte-l cu compasiune aşa cum te priveşti şi pe tine şi fii răbdator cu tine şi cu cei din jur în tot acest proces minunat de eliberare şi transformare în TINE, cel autentic şi iubitor!

Florina Onetiu,
Life Coach
Fondator Academia Femeilor
www.academiafemeilor.ro