Adam: Bărbații nefericiți își cumpără singurătatea
De multe ori stau și mă gândesc la evoluția mea ca om, ca bărbat, la emanciparea forțată și uneori naturală la care suntem supuși ca specie, la originile noastre și la modalitățile de comportament, variante ce, uneori, pur și simplu ne copleșesc. Dar, într-un final, ne ajută să devenim bărbații model de care societatea are nevoie și cumva i-a pierdut.
Când suntem tineri, tentația și dorințele noastre cu privire la sexul frumos ne domină
Uneori ne iau mințile și evident dispare orice urmă de atașament sau sensibilitate. Se întâmplă să apară în viața noastră și persoane care ne vorbesc despre sensibilitate și iubire, însă ce facem noi, bărbații? Îi considerăm dușmani și astfel fugim de implicare, de un viitor în doi. Pur și simplu abandonăm orice trăire care ne-ar putea face vulnerabili mai târziu.
Tinerețea și societatea în care ne formăm ne dă curajul și puterea de a înțelege cum merg lucrurile, de a nu le grăbi și oarecum de a ne detașa de conceptul clasic de familie. Parcă, atunci când suntem la 20 de ani, totul este sau poate fi la picioarele noastre, orice fată sau femeie poate fi cucerită, părăsită, folosită până într-un anumit punct. Cumva, educația este factorul cheie în schimbarea omului și progresul prin care trece bărbatul având în vedere și ciclul de 7 ani la care este supus. Fiecare an este o nouă provocare și dacă un bărbat este ambițios, își privește și satisface propriul ego prin satisfacțiile emoționale, cât și financiare prin care trece cu fiecare eșec sau câștig.
Am învățat că acceptarea eșecului este cea mai bună formă de câștig
De fapt, acesta este un prim pas spre schimbarea în bine, resemnare și toleranță cu propria persoană. Cunosc bărbați pentru care iubirea nu este un target, ci este ultimul lucru de care s-ar ocupa, deși probabil nu realizează ceea ce este cu adevărat frumos în viață. Poate gustul plăcerilor alină amărăciunea singurătății și astfel ne mulțumim cu un număr cât mai mare de femei care ne traversează patul, lasă dezordine și ne seacă de energie fără să ne dăm seama, orbiți fiind de plăcerile momentului. Ne lăsăm amăgiți de emoții incapabile să ne dovedească validarea, sperând că asta ne poate face fericiți o perioadă cât mai lungă de timp. Ajungem să ne ascundem și să nu vorbim despre ceea ce gândim, lucruri care mai târziu își lasă amprenta sever în gândurile nostre. Been there, done that!
Ar fi suficient să ne îndrăgostim o dată, fie că este vorba de o relație lungă, fie că este o pasiune ce ne mișcă și ne arată ce înseamnă completarea, înțelegerea și partenera perfectă pentru nevoile noastre, orice tip de relație fiind un schimb reciproc de sentimente, stări, gânduri și cel mai important, de energii creative, care pe termen lung ne definesc și ne aduc acel gol în stomac de fiecare dată când ne gândim, vorbim sau atingem persoană potrivită.