Ce se întâmplă dacă te căsătorești mai târziu
Dragoste & Sex · Relatii / 18.02.2017

Un studiu realizat de Universitatea din Arizona a ajuns la concluzia că femeile care se căsătoresc la o vârstă mai înaintată sunt predispuse la creșteri în greutate mai mari decât cele care se mărită mai devreme.

Iar un divorț după menopauză are efectul opus. Iată ce zic specialiștii că se întâmplă dacă te căsătorești mai târziu!

De ce te îngrași dacă te căsătorești la o vârstă mai înaintată?


Experții susțin că acest lucru nu are legătură cu depresia. Autorul principal al studiului și directorul UA College of Medicine’s Office of Continuing Medical Education, doctorul Randa Kutob, a dezvăluit faptul că această situație are legătură cu faptul că partenerii unui cuplu fericit tind să stea împreună la masă și să mănânce mai mult decât cei singuri. Persoanele care trec printr-o despărțire dureroasă tind să aibă mai multă grijă de aspectul lor, să meargă mai des la sală și să urmeze o dietă sănătoasă pentru a atrage un alt partener. 

O mare parte din cercetare a fost realizată cu ajutorul unui eșantion de femei mai tinere care sunt supuse unor schimbări în viața conjugală, însă efectele sunt aceleași și în ceea ce privește femeile mai în vârstă. Pentru a aborda acest subiect mai în profunzime, cercetătorii de la Universitatea din Arizona au discutat cu 79.094 de femei cu vârsta cuprinsă între 50 și 79 de ani. Acestea au fost împărțite în trei grupuri: femei singure care s-au căsătorit, femei căsătorite care au divorțat, femei care nu au făcut schimbări în viața conjugală pentru o perioadă de 3 ani.

Greutatea, circumferința taliei și tensiunea arterială au fost factorii monitorizați în cadrul studiului. S-a constatat că femeile care erau singure la începutul studiului s-au îngrășat pe parcursul acestuia. Dar acest lucru este complet normal pentru femei, deoarece acestea înaintează în procesul de îmbătrânire. Cu toate acestea, persoanele care care au trecut de la singurătate la căsătorie au luat în greutate aproximativ 1 kilogram sau mai mult. Motivul apariției acestor kilograme în plus nu este foarte clar, însă cercetătorii au sugerat că ar putea fi cauzate de un declin al activității fizice.

Studiile anterioare privind căsătoriile și divorțurile au arătat și faptul că o căsătorie este asociată cu o durată de viață mai lungă și mai puține probleme de sănătate, în timp ce divorțurile sunt asociate cu un nivel mai ridicat al mortalității. Însă, în studiul de față, s-a descoperit că divorțul femeilor aflate la post-menopauză nu are efecte negative sau cel puțin nu pe termen scurt.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro