Probabil că povestea mea o să vă sune fantastic sau o să mă acuzați că inventez. Eu însămi am comentat adesea cinic la rubrica asta, considerând că unele dintre poveștile de la cititori sunt inventate.

Dacă mi-ar fi spus și mie cineva acum doi ani că voi ajunge să trăiesc așa ceva aș fi râs, dar iată că viața ne rezervă surprize și niciodată nu trebuie să spui că mie nu mi se poate întâmpla așa ceva.

M-am măritat din dragoste, în urmă cu trei ani. Fusesem iubiți din liceu și după ce am reușit să ne găsim de lucru ne-am mutat împreună. Ne-am căsătorit civil pentru că niciunul din noi nu le are cu religia și biserica, așa că n-am dat importanță ceremoniei religioase. Nici părinții nu ne-au bătut la cap. A fost OK primul an de căsnicie, după care el a luat-o razna. Juca și în liceu, dar nu așa ca atunci când a dat de bani. La început câștiga foarte mult. Am cumpărat un apartament, o mașină și după ceva timp a decis să renunțe la job pentru că i se părea că pokerul e chestia la care se pricepe cel mai bine. Eu n-am avut nimic de obiectat pentru că, trebuie să recunosc, îmi plăceau banii.

Într-o vreme a început să piardă. Sume din ce în ce mai mari. În urmă cu un an a pierdut mașina, apoi casa. Ne-am mutat cu chirie. Mă îngrijora pentru că abia atunci mi-am dat seama că devenise dependent. Chestia cu dependența asta de jocuri de noroc e perversă, nu e ca alcoolul sau drogurile, nu se vede, nu o înțelegi prea bine și niciodată nu poți să iei măsuri la timp. Eu m-am mințit, cred, multă vreme, că ăsta e un job ca oricare altul, mai ales că jocurilor de noroc și pokerului li se face reclamă pe posturile de televiziune și pe panouri publicitare. Cum să crezi că te poate afecta așa ceva, de vreme ce e legal și îi vezi pe toți oamenii ăia fericiți din reclame, care te îmbie să li te alături? În plus și noi am fost așa, am câștigat, iar acum venise vremea să pierdem.

În seara în care a venit acasă cu celălalt tip n-am înțeles ce se întâmplă, până când nu a plecat și m-a lăsat cu el. Tipul care mă câștigase la poker mi-a povestit totul. Care a fost miza și cum a ajuns să-și salveze pielea vânzându-mă pe mine ca pe un obiect. Sau ca pe un animal. Pe tipul care m-a câștigat îl cunoscusem cu ceva timp în urmă și mi se păruse un ciudat. Nu părea jucător de poker, ci mai degrabă un savant trăsnit. S-a dovedit că era matematician și că pokerul pentru el era un hobby. Nu o făcea pentru bani, ci ca să-și demonstreze anumite teorii.

Când mi-a spus că m-a câștigat la poker am râs în hohote și el s-a uitat la mine mirat. Se aștepta să fac o criză de isterie. Dar eu nu credeam că e posibil așa ceva. Ce naiba, suntem în secolul 21 și nu mă deține nimeni, chiar dacă avem un act de căsătorie. Totuși, matematicianul mi-a zis că nu așa e înțelegerea, ci că eu urma să trăiesc cu el, al el acasă, și să-i fiu un soi de menjeră. Pentru că avea nevoie pentru o perioadă de cineva. O femeie.

Nu a fost nimic forțat, trebuie să admit că felul lui de a fi, ciudat, amuzant dar în același timp ferm, m-a făcut să accept condițiile. Cred că la început am fost și furioasă pe soțul meu, pentru că m-a pus în postura asta și am vrut să-l pedepsesc, însă nicio clipă nu mi-am imaginat că voi ajunge să mă îndrăgostesc de matematician. Mai ales că aparent nu era genul meu de bărbat. Mai neglijent, oarecum neatent, nepăsător, dar cu un acut simț al observației, pe care-l face remarcat prin cuvinte puține, plasate atunci când nu te aștepți.

Ce să o mai lungesc, pe scurt m-am îndrăgostit de omul care m-a câștigat la poker, ca pe un obiect. Când au expirat cele câteva luni în care se presupunea că-i aparțin am intentat actele de divorț și i-am spus matematicianului că vreau să trăiesc o perioadă singură, ca să văd ce simt pentru el. Mi-a redat libertatea, deși nu mă avusese fizic niciodată. Probabil că acest fel de a fi al lui și faptul că nu mi-a impus nimic au fost de natură să mă incite și să mă facă să-l vreau. S-a dovedit un om extraordinar, care și-a asumat doar rolul de a mă scoate dintr-o căsnicie care mi-ar fi făcut, probabil mai mult rău la un moment dat. Deși nu i-am spus, acum îl iubesc. N-aș fi crezut că mai pot simți ceva pentru un bărbat după ce mi-a făcut soțul meu. Aștept să îl cunosc mai bine și să văd dacă nu cumva a fost un balon de săpun.

Ah, fostul meu soț, în caz că sunteți curioși să știți, trăiește acum cu o altă femeie, pare că și-a revenit și îi merge bine. A încercat să mă „recâștige”, cerându-și iertare, dar era evident prea târziu. Sper să se retragă la un moment dat, cât încă nu e prea târziu, din viciul ăsta. Dar fiecare e responsabil pentru propria viață, până la urmă.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa [email protected].