Moduri prin care partenera îți arată că te iubește
Dragoste & Sex · Relatii / 30.09.2018

Nu ar trebui să îți fie greu să îi spui partenerului că îl iubești. Până la urmă, este vorba doar despre două cuvinte, nu? Dar este uimitor câtă greutate poartă acestea. Există oameni pe chipul cărora se citește fericirea atunci când vine vorba despre dragoste.

Cei mici te vor lua în brațe și îți vor spune că te iubesc, chiar dacă ai avut grijă de ei doar pentru o săptămână. Când suntem tineri, declarațiile de iubire către persoana de lângă parcă sunt la fel de importante precum respirația. Sunt naturale, ușoare și nu ne temem că ne fac să părem vulnerabili. Dar, pe măsură ce înaintăm în vârstă, este mai greu să îi declari cuiva iubirea. Și parcă nu mai sunt de ajuns doar cuvintele. 

Cum îți dai seama că partenera te iubește?


Pe măsură ce ne maturizăm, învățăm că iubirea presupune mai mult decât acele două cuvinte. Este vorba de muncă. De aceea, dacă vrei să știi dacă te iubește partenera, uită-te la acțiunile sale, nu la ceea ce spune. Iar dacă nu ești sigur, mai jos poți regăsi câteva lucruri pe care le face o femeie atunci când te iubește, în afară de a-ți spune.

1. Când te strânge de mână.

2. Când se uită la tine și nu spune nimic.

3. Când inventează un milion de nume de alint pentru tine.

4. Când îi place tot ce postezi.

5. Când încearcă să îți câștige afecțiunea în fața pisicilor sau câinilor tăi.

6. Când nu îi este frică să plângă în fața ta.

7. Când iese din zona ei de confort pentru a încerca ceva ce îți place.

8. Când îți dă mesaj pentru a-ți povesti despre prânzul ei.

9. Când îți trimite un selfie în care nu este machiată.

10. Când gătește pentru tine.

11. Când își dă ochii peste cap în fața ta.

12. Când își pierde cumpătul.

13. Când te caută în mijlocul nopții.

14. Când îi este extrem de dor de tine. 

15. Când te întreabă de ce ai nevoie.

16. Când are încredere în tine cu toată inima ei.

17. Când se așteaptă să îi spui adevărul.

18. Când eliberează un raft în dulapul din baie și ți-l lasă ție.

19. Când îți aduce aminte să îți iei medicamentele.

20. Când rămâne fără lucruri de spus și nu încearcă să forțeze o conversație despre nimic.

21. Când se uită cum te îmbraci dimineața, cu o strălucire admirativă în ochi.

22. Când te ia strâns în brațe și te face să-i promiți că nu vei pleca niciodată din viața ei.

23. Când pleacă înaintea ta la birou și îți lasă cafeaua făcută și un bilețel pe care îți desenează ceva.

24. Când știe că ai avut o noapte lungă și ai lucrat și te lasă să dormi mai mult de dimineață, scoate ea câinele la plimbare și-ți pregătește micul dejun. 

25. Când nici nu trebuie să o rogi să te însoțească undeva și vine pentru a te susține.

26. Când întorc toți bărbații privirea după ea pe stradă, dar ea nu are ochi decât pentru tine.

27. Când se poartă frumos de fiecare dată cu familia ta, pentru că știe cât de importantă este aceasta pentru tine.

28. Când își pune rufe în mașină la spălat și nu te întreabă și pe tine dacă ai ceva de spălat, ci te trezești direct cu articolele vestimentare curate și aranjate în dulap.

29. Când te așteaptă să vii și tu de la birou pentru a mânca împreună cină, indiferent de cât de foame îi este.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro