Poveste adevărată: "Iubitul meu îmi cere să renunț la prietenii bărbați"

Relatii / 19.04.2015

De când mă știu am legat întotdeauna mai ușor prietenii cu băieții decât cu fetele. Poate pentru că nu sunt o fată prea preocupată de frivolități, ci am o minte mai tehnică, îmi plac motoarele sunt mai băiețoasă de felul meu (deși ăsta e un mod de a-mi ascunde sensibilitățile) și mi se pare mai ușor să găsesc subiecte de conversație cu băieții decât cu fetele.

Acest obicei s-a păstrat și azi, când am 26 de ani și sunt implicată într-o relație serioasă, cu iubitul meu cu care aș vrea la un moment dat să mă și mărit. 
Nu m-a îngrijorat niciodată faptul că nu am nicio prietenă femeie – am diverse amice, dar prietenul meu cel mai bun este un bărbat – până când m-a întrebat iubitul meu cum ar trebui să interpreteze acest lucru? I-am zis că nu trebuie interpretat în vreun fel, ci doar luat ca atare: pur și simplu așa sunt eu, nu înseamnă că-l iubesc mai puțin pe el. 

Am crezut inițial că e gelos pe prietenul meu cel mai bun, cu care mă cunosc din clasa I și de care mă simt mai legată decât de un frate (pe care nu-l am, sunt singură la părinți). Dar curând aveam să constat că nu e vorba (numai) de asta, ci de o gelozie pe întregul meu cerc de cunoștințe, ca să nu-i zic gașcă, format, evident, din bărbați. Sunt prietenă cu unii dintre acești tipi din liceu, cu alții din facultate, și cu unii dintre ei împart și locul de muncă. Cu toate astea nu am legat cu niciunul vreo relație sentimentală, ci suntem strict camarazi. E drept că unora nu le-ar displăcea să fie ceva mai mult pentru mine, dar nu au depășit niciodată linia pe care am trasat-o eu între noi. Pur și simplu nu s-a legat nimic mai mult... nu a fost ceva intenționat.
  • Ioana, luni, 20.04.2015 14:57
    Nu e ok atitudinea ta.

    Subscriu la ce au zis cei dinaintea mea, nu are rost sa repet aceleasi lucruri. Barbatii sunt barbati, le place ca femeile sa fie apropiate de ei, sa le caute compania, asa cum si femeilor le place atentia barbatilor. Este foarte posibil ca si prietenilor din cercul tau sa le placa atentia ta, asta ii flateaza, chiar daca nu o arata sigur macar unul dintre ei este atras de tine. Il inteleg pe iubitul tau si laudabila mi se pare atitudinea lui, ca ti-a spus fara jena si intr-un mod politicos ca nu e ok sa fii in compania atator barbati si si-a manifestat ingrijorarea. Atitudinea ta nu e laudabila, insa. Ce pui pe primul loc, prietenia/amicitia sau iubirea adevarata? Nu ar fi rau sa iti gasesti si prietene femei. Poti pastra legatura cu amicii tai barbati, dar distanteaza-te de ei.

  • cristina, luni, 20.04.2015 10:53
    empatie

    eu am corespondat ani de zile cu un barbat din blaj de care ma lega o prietenie .nu ne-am vazut niciodata, si cum eu eram singura era placut sa am un amic chiar si la distanta .relatia asta mi se parea mai profunda decat multe din prieteniile legate cu femei ,dar am renuntat la el atunci cand a aparut in viata mea actualul barbat. a fost simplu . m-am pus in locul lui si am realizat ca m-as fi sufocat de gelozie daca el ar fi avut "amice" cu care sa vorbeasca la telefon sau cu care sa si iasa ,prieteneste vorbind .tineam foarte mult la relatia noastra si nu vream sa o pun in pericol cu nimic . dar eu am stiut intotdeauna ce vreau . eu vreau o familie si un barbat care sa imi fie fidel, care sa imi ofere acelasi lucru pe care i-l ofer si eu -incredere , siguranta - si nu unul care sa iasa cu prietenele in oras la o cafea . in afara de asta ,iti spun din experienta si fara falsa modestie ,dar au fost nenumarati barbati care au pretins ca vor sa imi fie doar prieteni=amici si am constatat ca doreau cu totul altceva . nu te amagi - nu exista doar prietenie intre un barbat si o femeie ,in sensul strict camaraderesc al cuvantului . mai devreme sau mai tarziu se transforma in altceva . si apoi ,daca tii cu adevarat la iubitul tau ,alegerea e fireasca . nici un barbat ,ABSOLUT NICIUNUL,nu se va simti confortabil in preajma altuia ,chiar daca i-l prezinti ca pe un "eunuc" . cei de dinaintea mea au perfecta dreptate fiecare.

  • Ana, duminică, 19.04.2015 15:10
    Raspuns

    Este firesc ca partenerul tau, in mod instinctiv, sa fie gelos si acaparat de sentimentul de nesiguranta, de pierdere a controlului.E in natura umana sa ne simtim dati la o parte sau pusi pe plan secund atunci cand mai exista persoane de sex opus in viata partenerului, fie ca sunt doar prieteni si nimic mai mult. Gelozia lui nu are temei logice, este irationala, dar in dragoste nu trebuie sa fie totul rational.Parerea mea este ca iubitul tau se gandeste mai mult decat des la situatia asta si e evident ca il deranjeaza destul de tare.Te sfatuiesc sa o raresti cu prietenii tai, chiar daca tii la ei, din iubire pentru partener.Mai mult ca sigur te-ai simti la fel ca el daca ai fi in locul lui, dar e aproape imposibil sa empatizezi daca nu te afli in aceeasi situatie.

  • adr, duminică, 19.04.2015 00:22
    ad

    nu prea stii nimic despre barbati si asta se vede dupa cum te exprimi,reactia iubitului tau e perfect normala..cum sa stea linistit cand stie ca tu te vezi cu niste amici barbati care ar vrea oricand sa faca sex cu tine...e barbat si stie cum sta treaba, cand veti avea probleme in cuplu cu cine te vei consola pt o vorba? R:cu amicul barbat care va sti sa s peculeze momentul si de aici pana la sex e un singur pas, femeile sunt usor de manipulat...eu personal pot sa spun ca am facut sex cu 4 fete care aveau iubiti si tiu cat perverse pot fiunele fete\femei, parerea mea ca ori renunti la el ori renunti la prietenii masculi..

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro