Poveste adevărată: "Prietenul meu îmi cere să facem sex în locuri publice"

Sex / 19.10.2014

Prima dată s-a întâmplat, cum altfel, într-o toaletă. Mi s-a părut sexy, pentru că mai văzusem scena asta în filme, și mi-am zis că, de ce nu, să fiu și eu open mind și să accept. Chiar mi-a plăcut.

Dar după asta am intrat într-un carusel din care nu mai pot să mă dau jos decât ieșind din relație. Iar pentru asta nu sunt încă gata.

Iubitul meu are un apetit sexual mai leneș, să zicem, în sensul că nu se excită normal, ca toți oamenii, când suntem în pat sau când suntem acasă, singuri, ci numai în locuri publice, în care am putea fi prinși. Am înțeles că treaba asta e asociată cu o tulburare psihică, dar mi-e greu să cred pentru că în rest omul este absolut OK, poate cel mai mișto bărbat cu care am fost până la vârsta asta.


Avem, așadar, în jur de 30 de ani fiecare, o viață socială normală, fără excese, singurul lucru care ne-ar scoate din mulțime ar fi chestia asta cu sexul în locuri ... nepotrivite după părerea mea. Și numai norocul chior a făcut să nu fim prinși până acum sau să nu apărem în vreun tabloid sau pe un site cu poze porno.

Am făcut-o până acum în tot felul de locuri, de la unele banale, cum ar fi mijloace de transport în comun, săli de cinema, scări de bloc, biroul lui, al meu, sala de conferințe a firmei, lift, la altele destul de riscante sau chiar neplăcute – pe acoperișul unei clădiri, într-un container de deșeuri, în niște ruine între maidanezi și aurolaci, pe stradă într-o stație de autobuz, sub masă într-un restaurant, pe scaun în avion ... și lista ar putea continua.


Știu că multe dintre locurile enumerate vă fac să credeți că exagerez, că e incomod să faci sex în astfel de situații. Așa e, sunt chestii chinuite, nu pot să spun că mă omor după pozițiile alea sau că am orgasm de fiecare dată. Aș minți să spun asta, dar culmea e că uneori am reușit să am orgasm, ceea ce m-a mirat și pe mine, dat fiind că de fiecare dată mi-e o frică de mor că vom fi prinși.

El mi-a spus că tocmai asta îmi sporește plăcerea, și că ăsta este și secretul excitației lui. Am avut de multe ori discuții pe tema asta, în pat, unde culmea, în loc să facem amor negociem pe tema de ce nu suntem și noi normali, și ne exhibăm prin tot felul de locuri dubioase. Mai ales eu pun întebarea asta, pare că el e deja consolat cu ideea că numai așa se mai excită.

  • kiki, luni, 20.10.2014 12:03
    adevar dureros

    Are mare dreptate Adam...doar ca as adauga ca mi se pare clar o problema psihica,deci trb mers la psiholog. Daca esti "moarta" dupa el,asteapta efectele tratamentului,dar daca nu,eu te-as sfatui sa iesi repejor din relatia asta de jumatate de masura..

  • Adam7, duminică, 19.10.2014 11:55
    un cuplu, doi oameni, doua drumuri diferite

    cred ca fiecare dintre voi are prioritati diferite. el nu e pregatit pentru o familie, copii, poate nici pentru tine. nu as vedea sa schimbe relatia excitanta si confortabila pe care o are cu tine in ceva mai serios cu responsabilitati si batai de cap. faptul ca in pat unde sunteti doar voi doi lipseste dorinta de a darui si afectiunea, ar trebui sa iti dea de gandit serios.. mai departe, te vei limita sa faceti nebunii pe la colturi si sa primesti placere in stres si pe fuga pana va decide timpul pentru voi sau vei alege sa iti faci o viata asa cum o doresti tu, cu riscul de a pierde ceea ce ai (sau nu ai) de a fi dezamagita sau de a fi nevoita sa lupti din greu pentru asta..

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro