Umila şi modesta fiertură de orez, pe care românii o mănâncă în special pe la pomeni şi o numesc pilaf, există în variante asemănătoare prin toată lumea. Unele seamănă nu doar ca mod de preparare, ci şi ca denumire. Aşa am aflat de la Bish, prietenul nostru expat indian, că perşii numeau pilaful pulau. So, fie că-i spuneţi paella, biryani, jambalaya sau risotto, toate sunt variaţiuni pe o temă dată: orez fiert în apă sau supă, cu legume, carne, sau peşte, sau fructe de mare şi diverse condimente.
Italienii şi-au pus şi ei amprenta locală pe acest fel de mâncare şi-aşa a apărut risotto. Iar cum eu mai aveam în frigider câţiva creveţi cruzi (adică din ăia gri, nu din cei roz, prefierţi) m-am gândit să-i folosesc într-un risotto, în combinaţie cu nişte dovlecei. Mai ales că urma ca totul să fie al meu, pentru că jumătatea mea cea bună nu prea suportă peştele şi fructele de mare :).
Secretul unui risotto este să-l faci fără grabă, stres sau nervi, pe foc molcom. Aşa, orezul nu va fierbe, ci mai degrabă o să infuzeze şi-o să devină expandat. Ca şi pastele, trebuie fiert al dente, nicidecum lăsat pe foc până devine o pastă lipicioasă.
Mai întâi am călit o ceapă mică în puţin unt şi ulei de măsline. După ce a devenit translucidă, am adăugat orezul. Există multe sortimente de orez, iar unele sunt speciale pentru risotto, vă sfătuiesc să le alegeţi pe acelea. După ce am călit şi orezul două-trei minute, am adăugat puţină supă de legume, am pus capacul şi am lăsat totul la foc foarte mic. Când supa a scăzut, am repetat operaţiunea, în total cam de trei ori. În acel moment am adăugat câteva felii de dovlecel şi creveţii şi jumătate de ceaşcă de vin alb, sec. Am mai lăsat totul pe foc câteva minute, apoi am adăugat o ceaşcă de smântână lichidă, parmezan ras şi puţină sare. Am luat vasul de pe foc şi l-am lăsat acoperit câteva minute. (Dacă vreţi să devină chiar şi mai onctuos, adăugaţi încă puţin unt). Orezul va absorbi din lichid, însă, cum spuneam, nu trebuie să-l lăsaţi până devine o pastă. El trebuie să fie chiar puţin zemos/cremos când îl puneţi în farfurie şi, datorită temperaturii, orezul va absorbi în continuare lichidul şi se va „găti” singur chiar în timp ce-l mâncaţi. Puteţi alege ce combinaţii de legume şi carne doriţi, însă nu trebuie să omiteţi, pentru un risotto bun, vinul, untul, smântâna şi parmezanul.
Şi nu uitaţi că mâncarea cu suflet vine de la Farfuridi.ro!




