Ai aşteptat cu nerăbdare vara, iar acum că a venit este momentul perfect să experimentezi noi stiluri de machiaj, coafuri sau manichiuri potrivite sezonului.
Descoperă şapte dintre cele mai importante tendinţe în frumuseţe pentru vara 2018:
Fard de pleoape cobalt
Machiajul ochilor în nuanţe intense este în tendinţe încă din primăvară. Dar pentru vara 2018, albastrul cobalt pare să devină nuanţa predominantă pentru machiajul ochilor. Fie că alegi un fard pudră, fie că optezi pentru un creion în această culoare, un astfel de machiaj este o alegere excelentă dacă îţi doreşti un look statement. Este perfect atât pentru zi, cât şi pentru seară. De asemenea, se potriveşte oricui, indiferent de culoarea ochilor. Secretul este să alegi un produs de foarte bună calitate, care conţine mult pigment şi te ajută să realizezi un machiaj intens.
Buze glossy
Poţi să-ţi iei adio de la rujul mat. Deşi este un look sexy, ideal pentru machiajul de seară, pentru un machiaj de zi, buzele cu o strălucire delicată arată excelent. De aceea ar trebui să reincluzi în trusa ta de farduri un gloss de buze incolor sau într-o nuanţă nude, delicată. Dacă nu îţi place senzaţia de buze lipicioase pe care o poţi avea atunci când aplici anumite tipuri de glossuri, poţi opta pentru balsamul de buze cu o consistenţă cremoasă. O altă variantă este folosirea vaselinei cosmetice, care îţi oferă acea strălucire sexy şi în acelaşi timp îţi hidratează intens buzele.
Mascara colorată
Fie că alegi albastru, roşu, mov sau oricare altă nuanţă doreşti, mascara colorată inens este un alt trend statement pentru vara 2018. Iar dacă vrei un machiaj dramatic, perfect pentru seară sau pentru petrecerile la care participi în această vară, atunci poţi aplica un prim strat de primer alb pentru gene, iar apoi să aplici mascara colorată. O altă variantă este aplicarea unui strat de mascara neagră înainte de a aplica mascara colorată.
Aplicaţii din cristale
Glitterul a fost unul dintre trendurile majore ale anului trecut. Dar în această vară, manichiurile care includ pietre strălucitoare sunt alegerile ideale. Dar nu doar unghiile tale se pot "bucura" de un strop de strălucire. Foloseşte cristalele şi pentru machiajul ochilor, aplicând cristale pe linia genelor pentru un look neconvenţional şi modern.
Bobul blunt
Tunsorile cu vârfuri tăiate perfect drept, brut, sunt fără îndoială revelaţia ultimilor ani. Iar acest stil se menţine puternic şi în vara 2018. Liniile drepte, perfect definite, arată excelent şi sunt uşor de întreţinut, mai ales dacă părul tău este drept în mod natural. Poţi opta pentru un astfel de look şi în cazul în care ai părul lung şi nu vrei să renunţi la el, dar pe o tunsoare bob liniile drepte sunt mult mai vizibile.
Iluminator pentru corp
Fardurile cremă cu strălucire discretă sunt folosite intens pentru a oferi tenului un aspect de strălucire naturală, discretă. Dar în această vară poţi folosi particulele strălucitoare şi pentru corp. Aplică un iluminator lichid pe umeri, decolteu şi clavicule. Starurile apelează des la acest truc pentru a arăta impecabil pe covorul roşu. Important este să alegi un produs bun, care conţine particule strălucitoare fine, şi care te ajută să obţii efectul de piele cu o strălucire naturală.
Machiaj în stil Cleopatra
În mod sigur îţi este cunoscut machiajul ochi de pisică accentuat, în nuanţe intense de negru sau bleumarin. În vara 2018, acest tip de machiaj este dus la un alt nivel, fiind mult mai puternic şi mai accentuat, imitând machiajul purtat de egiptenii antici. Conturează liniile inferioare şi superioare ale ochilor, folosind un creion kohl negru, apoi alungeşte colţurile exterioare printr-o linie groasă, iar rezultatul va un machiaj în stilul Cleopatra. Nu uita că un astfel de look este ideal pentru seară şi pentru petreceri, dar nu este potrivit pentru zi sau pentru birou.