30
30 de coafuri de nuntă pentru păr lung și mediu
Niciodată nu știi ce coafuri să alegi pentru nunțile la care ești invitată? Descoperă 30 de idei interesante pentru părul lung și mediu
Buclele definite
Inspirate de coafurile retro, în special de cele din anii '30, buclele foarte bine definite sunt o alegere perfectă pentru coafurile de nuntă. Sunt deosebit de elegante și sexy, dar au și un alt avantaj major: pun foarte bine în evidență părul lung, spre deosebire de cocuri sau părul strâns. Și cum nu este deloc simplu să aștepți ani la rândul să-ți crească părul, este de înțeles că vrei coafuri care să-l pună în valoare.
Cocurile joase
Un coc franțuzesc, realizat de obicei la ceafă, este o altă variantă de coafură deosebit de elegantă care se potrivește pentru evenimentele speciale așa cum sunt nunțile. Spre deosebire de stilurile rigide și perfect aranjate care erau populare cu ani în urmă, în prezent cocurile lejere, cu un aspect relaxat, sunt acum în tendințe.
Cocurile împletite
Împletiturile își fac loc cu succes atât în cadrul coafurilor casual, de zi cu zi, cât și în cele rafinate, pentru seară. Pe părul mediu și lung pot fi realizate o mulțime de coafuri deosebite, de la cele simple și răvășite, în stil boho, până la modele foarte complicate, care vor atrage atenția tuturor.
Jumătate prins, jumătate liber
Una dintre cele mai populare coafuri ale acestui an este părul jumătate prins, jumătate liber. Deși este un look pentru zi, această coafură arată foarte bine și în varianta elegantă, de seară. Asociaz-o cu buclele lejere, iar rezultatul va fi o coafură ce inspiră feminitate și rafinament. Este un stil care poți include accesorii și bijuterii pentru păr.
Coafurile cu accesorii
O modalitate simplă de a transforma o coafură simplă într-una deosebită este aceea de a include accesorii și bijuterii pentru păr elegante. Pietrele prețioase, detaliile interesante și accentele de culoare vor reuși să atragă atenția asupra coafurii tale. Optează pentru bijuterii și accesorii pentru păr de cea mai bună calitate, care inspiră eleganță.
Onduleurile lejere
Părul lung va fi foarte bine pus în valoare de onduleurile lejere, de tip "beach waves". Acestea se realizează oferindu-i părului o textură aparte, așa cum este cea pe care o ai de obicei pe plajă, după ce părul s-a uscat în mod natural la soare. Este o coafură relaxată, în stil boho, care se potrivește cel mai bine nunților în aer liber.