6 moduri simple în care să-ți faci bucle beach waves
Frumuseţe · Coafuri / 30.07.2018

Celebrele bucle lejere, cu un aspect relaxat și sexy, se mențin de mulți ani în tendințe. Învață cum să-ți faci ușor onduleuri beach waves

Buclele beach waves sunt adorate atât de vedete, printre care Blake Lively, Lauren Conrad sau Chrissy Teigen, dar și de femeile obișnuite. Dar dacă ești de părere că nu te descurci să-ți faci singură bucle și îți va lua o veșnicie să obții o coafură perfectă, te înșeli. Există câteva metode foarte simple pentru a realiza rapid bucle beach waves, iar pentru unele dintre ele nu ai nevoie nici de ondulator. 

Iată cum să-ți faci bucle beach waves rapid și simplu:


Ondulator și coadă prinsă

O trăsătură esențială a buclelor beach waves este aceea că încep aproximativ de la jumătatea părului. Prin urmare, poți încerca o thnică deosebit de simplă. Prinde-ți părul într-o coadă înaltă, apoi ondulează fiecare șuviță în parte cu ondulatorul. Pentru că tot părul este strâns, îți va fi mult mai ușor să-l ondulezi, iar întreg procesul va deveni foarte rapid. Desprinde părul, treci cu degetele prin el pentru a lărgi buclele, apoi pulverizează foarte puțin spray fixativ.

Bucle obținute fără căldură

Știai că poți obține bucle beach waves perfecte fără absolut niciun aparat de coafat, dar nici măcar uscător de păr? Cu câteva cocuri plasate strategic la ceafă, îți poți usca părul natural astfel încât să se formeze onduleuri impecabile. Părul tău trebuie să fie umed, nu complet ud. Răsucește părul în două cocuri la spate și fixează-le cu elastice sau clame. Lasă-ți părul să se usuce și astfel vei avea bucle frumoase fără să faci nimic. Pentru ca efectul să fie de durată, poți face cocurile seara, înainte de culcare, pentru ca părul să se usuce peste noapte. Poți aplică pe părul umed o loțiune specială pentru fixare înainte de a-l prinde în cocuri.

Cozi răsucite și placă de păr

Ai la dispoziție o mulțime de variante în care să folosești placa de păr. Tot ce trebuie să faci pentru onduleuri ca pe plajă este să-ți separi părul în două secțiuni și să treci cu placa de păr peste ele. Iată cum să procedezi: aplică pe păr un spray cu apă sărată, separă părul în două secțiuni (sau patru dacă este des sau firul este gros), răsucește pe rând câte o secțiune de păr și treci cu placa peste ea. Vei realiza bucle cu aspect lejer și relaxat în numai câteva minute. Ai grijă să nu insiști cu placă de păr asupra unei singure secțiuni sau zone, pentru că riști să-ți deteriorezi părul.

Bucle realizate cu ondulatorul

Probabil ai auzit că pentru bucle mici și strânse ar trebui să folosești un ondulator cu diametru mic, iar pentru bucle mari și voluminoase ai nevoie de un ondulator cu diametru mare. Dar vloggerii de pe YouTube demonstrează că astfel de reguli nu sunt obligatorii. Poți folosi un ondulator subțire pentru a crea bucle largi și lejere, dacă îți împarți părul în secțiuni mai mari. Rezultatul? Bucle absolut perfecte! Iată cum să procedezi:



Bucle beach waves obținute cu uscătorul de păr

Asemănătoare cu metoda răsucirii șuvițelor de păr și ondularea cu placa, acest truc este la fel de simplu, iar rezultatele sunt uimitoare. Separă părul în două secțiuni, apoi separă cele două secțiuni în altele două. Ia puțină ceară de păr pe degete și aplică pe șuvița de per, apoi răsucește șuvita și usuc-o cu foehnul. Prinde vârful șuviței răsucite cu o clamă și las-o astfel până când se răcește. O metodă foarte simplă și rapidă de a avea bucle beach waves!





Bucle beach waves realizate prin împletire

Probabil ai observat că atunci când îți desprinzi părul după ce a fost împletit, ai onduleuri foarte frumoase. Tocmai de aceea poți folosi împletitura clasică, în trei, pentru a obține bucle în stil beach waves. Iată cum să procedezi:


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro