Cum a fost realizată coafura spectaculoasă purtată de Lady Gaga la Premiile Grammy
Frumuseţe · Coafuri / 30.01.2018

Lady Gaga reușește să atragă toate privirile la fiecare eveniment la care participă, iar gala premiilor Grammy din acest an nu a făcut excepție.

Cântăreața și-a făcut apariția pe covorul roșu într-o superbă ținută Armani Prive compusă din salopetă neagră din dantelă și rochie cu trenă foarte lungă, pentru care a avut nevoie de numeroși asistenți, astfel încât să fie bine așezată pentru poze. Vedeta a purtat în piept trandafiri albi și simbolul mișcării Time's Up, în semn de solidaritate față de campania ce are rolul de a stopa hărțuirea sexuală. 

Dar fără îndoială, coafura a fost cel mai spectaculos element al look-ului său. Odată ce s-a întors cu spatele, Lady Gaga ne-a permis să vedem cât de mult efort a depus echipa sa pentru a obține o apariție impecabilă pe covorul roșu. Vedeta a purtat o coafură complicată ce imita aspectul unei cozi împletite de tip corset.



Coafura a fost creată de hairstilistul Frederic Aspiras, care a postat întreg procesul de realizare pe Instagram, pentru ca fanii vedetei să poată recrea look-ul dacă doresc, deși pare extrem de dificil să faci singură o astfel de coafură complicată. Din imaginile postate de specialist, au fost necesare patru produse de styling, trei tipuri de piepteni și extensii de păr.




După ce a împletit părul în două cozi în stilul coadă de pește, hairstilistul Frederic Aspiras a folosit un șnur din piele pentru a le lega între ele. Rezultatul final a fost un aspect de coadă tip corset.




Bineînțeles, nu doar coafura celebrei Lady Gaga a făcut senzație la Premiile Grammy 2018, ci și machiajul său spectaculos. Makeup artistul Sarah Tannon a scris despre ceea ce a inspirat-o să realizeze machiajul artistei.
"Machiajul ochilor purtat de Gaga a fost inspirat de cerul înstelat al nopții. Romantic și uluitor, pentru a complimenta superba creație Armani Prive", a scris makeup artistul pe Instagram.


Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro