4 afectiuni dentare invizibile ochiului uman descoperite la medicul dentist
De multe ori descoperim abia la medic ca suferim de anumite afectiuni care nici nu ne dor, nici nu sunt vizibile. Numai un ochi de specialist, iar acesta folosind aparatura medicala, poate descoperi si diagnostica o boala care tratata la timp salveaza pacientul de efectele acesteia.
De multe ori descoperim abia la medic ca suferim de anumite afectiuni care nici nu ne dor, nici nu sunt vizibile. Numai un ochi de specialist, iar acesta folosind aparatura medicala, poate descoperi si diagnostica o boala care tratata la timp salveaza pacientul de efectele acesteia.Gingivita, mobilitatea dentara, cancerul oral sau molarul de minte inclus sunt cateva dintre afectiunile care pot sa nu prezinte simptome, dar sa evolueze in timp pana la un stadiu avansat. Astfel, in timpul unei consultatii medicul dentist analizeaza toata cavitatea bucala, nu doar dantura pentru a depista din timp anomaliile.
Clinica DENT ESTET promoveaza consultul stomatologic efectuat la timp tocmai pentru a preveni afectiunile dentare. De asemenea, in cadrul DENT ESTET 4 KIDS, singura clinica dentara exclusiv pentru copii din Bucuresti exista programul CAVITY PREVENTION care include atat consultatia si diagosticul, cat si sedinta de profilaxie.
Cazurile de cancerul oral au crescut cu 225% in perioada 1988 – 2004, iar conform Oral Cancer Foundation sunt depistate peste 640.000 de cazuri de cancer oral in fiecare an la nivel international. Cea mai eficienta metodă de depistare se afla la medicul dentist!
Gingivita este o boala care afecteaza doar gingia si care se manifesta prin gingii rosii, inflamate, care sangereaza cu usurinta la periaj. Deoarece gingivita nu cauzeaza de obicei durere, majoritatea oamenilor nu-si dau seama si nu urmeaza tratamentul necesar.
Cand bolile gingiilor progreseaza, apare parodontopatia care duce la mobilitatea dintilor. Gingia se desprinde de pe dinti, lasand spatii adanci, unde bacteriile se pot dezvolta si distruge osul in care dintii sunt fixati. In absenta tratamentului, mobilitatea dentara se va accentua, si cu timpul va conduce cu siguranta la pierderea dintilor de pe arcada. Consultatia stomatologica realizata la timp salveaza pacientul de la pierderea dintilor si asigura sanatatea dintilor.
Molarul de minte inclus poate fi depistat de catre dentist in urma unei radiografii stomatologice in care se poate vedea daca molarul este pozitionat corect sau daca acesta afecteaza dintii alaturati prin presiunea exercitata asupra lor pentru a erupe.
Cu cat tratamentul este aplicat mai devreme, cu atat efectul terapeutic este mai rapid, iar pacientul se bucura de confort si costuri de tratament reduse. In acest sens, specialistii DENT ESTET recomanda ca o data la 6 luni pacientul sa viziteze medicul dentist pentru o sanatate orala de lunga durata.